Bilanțul anului 2011

Ilie Van's picture

Anul 2011 a avut câteva caracteristici, care trebuie de la început subliniate:

  • Creşterea explozivă a preţului la ingredientele furajere pe piaţa mondială şi în România, încă de la începutul anului 2011, la jumătatea anului acesta dublându-se(aproape) la cereale, în special la porumb şi rămânând spre sfârşitul anului la un preţ cu cca 50 % mai mare decât în 2010. Şi la soia şi derivatele sale a existat acelaşi fenomen însă într-o proporţie mai redusă. Această caracteristică a avut consecinţe negative accentuate asupra costurilor de producţie, în condiţiile în care, din cauza scăderii veniturilor populaţiei, preţurile de vânzare ale produselor avicole au crescut nesemnificativ.
  • Această creştere de proporţii a preţului furajelor a obligat o parte dintre crescătorii de păsări din România să cumpere sau să arendeze suprafeţe agricole, pe care să realizeze, la preţuri mai accesibile, ingredientele furajere necesare întocmirii reţetelor.
  • Scumpirea excesivă a furajelor i-a obligat, de asemenea,pe crescători să adapteze structura nutreţurilor combinate la noua piaţă a furajelor, diluându-le pentru a le ieftini, ceea ce a putut determina o uşoară creştere a consumului specific la unele societăţi.
  • A fost primul an de aplicare a directivelor Uniunii Europene de creare a unui confort sporit pentru păsări. Crescătorii de păsări din România au respectat aceste noi reglementări, cu costurile materiale aferente,compensate parţial prin subvenţii acordate celor care au dat curs cerinţelor de îmbunătăţire a confortului. Aceste măsuri au avut efect pozitiv asupra sănătăţii păsărilor, concretizat prin scăderi semnificative ale pierderilor prin mortalitate şi printr-o mai bună calitate a produselor.
  • În sfârşit, producătorii avicoli din ţara noastră şi-au materializat competitivitatea pe piaţa comunitară şi extra-comunitară, datorită preţului scăzut al cărnii de pasăre la producător, comparativ cu cel al ţărilor concurente, reuşindu-se pentru prima dată din existenţa aviculturii industriale să echilibreze, pe valoric, balanţa comercială externă a cărnii de pasăre, realizând şi însemnate excedente.

 
I. CREŞTEREA PUILOR DE CARNE

Pentru o cât mai corectă apreciere a rezultatelor tehnico-productive ale acestei activităţi în anul 2011, în tabelul 1 am redat, începând cu anul 2008, când criza nu apăruse încă, principalii indicatori tehnici şi de producţie.

 

Atât producţia de carne de pasăre în viu, cât şi livrările, au avut în fiecare din aceşti ani (de criză şi recesiune) un ritm ascendent. Mai mare la începutul perioade şi mai mic către sfârşitul acesteia. Faţă de anul 2008, s-a produs cu peste 20 % păsări vii în plus, iar faţă de anul 2010 numai 5 %, la livrări proporţia fiind chiar mai redusă. Nu ne facem însă reproşuri pentru această reducere a ritmului de creştere. Majoritatea societăţilor avicole au acţionat cu prudenţă, pentru a evita stocurile, în condiţiile unei pieţe interne cu cerere din ce în ce mai scăzută. Această strategie de piaţă a avut cel puţin două consecinţe favorabile. La nicio societate, în tot cursul anului 2011, nu s-au înregistrat stocuri semnificative de carne, iar preţurile, cel puţin la sortimentele de bază (griler, odol şi piept) au prezentat creşteri de preţ superioare inflaţiei (tabelul 2).

 

Cât priveşte indicii de performanţă, aceştia au fost menţinuţi la valori de nivel mondial, superiori, chiar faţă de cei din unele ţări foarte dezvoltate în creşterea păsărilor. Sporul mediu zilnic a fost în toţi aceşti ani între 52 şi 54 grame pe zi, consumul specific de furaje între 1,85 şi 1,88 pe kg spor, iar pierderile prin mortalitate scăzute semnificativ în acest an, datorită în principal îmbunătăţirii condiţiilor de confort. În aceste condiţii şi Indicele Economic European s-a menţinut peste 270, valoare cu care puţine ţări se pot mândri.

 

Mirajul fondurilor structurale europene a adus în UCPR peste 50 de noi membri crescători de pui de carne, care, însă, deocamdată sunt la început de drum, nerealizând o cantitate semnificativă de carne de pasăre, însă, în anii următori, fără îndoială, activitatea acestora va creşte, contribuind semnificativ la realizarea programului nostru de dezvoltare, nivel 2020.

 

Cu toate acestea, a continuat concentrarea producţiei, primele cinci societăţi foarte mari din ţară (TRANSAVIA, BACĂU, CĂLĂRAŞI, CREVEDIA şi AGRISOL), cu sateliţii lor, producând împreună 153,6 mii tone (42 % din total), iar următoarele cinci societăţi ca mărime (BUZĂU, AVE IMPEX, AVICARVIL, MIHĂILEŞTI şi CHICK MINTIA) alte 50 mii tone (16 % din total), aceste 10 realizând împreună aproape două treimi din carnea de pasăre produsă industrial în România.

Câteva cuvinte trebuie spuse şi despre reproducţie şi incubaţie rase grele, ale căror rezultate tehnico-productive sunt remarcabile.

 

Astfel, în anul 2011, găinile de reproducţie rase grele au obţinut recorduri istorice atât la producţia totală de ouă (peste 170 milioane, faţă de 168,8 milioane în anul precedent) la producţia medie pe găină (peste 256 ouă faţă de 250 în anul 2010) şi un consum specific de furaje de 251,3 g/ou (faţă de 252 în anul precedent) iar pierderile prin mortalitate se situau de mai mulţi ani sub 5 %.

 

Nu mai puţin valoroase sunt şi rezultatele la incubaţia ouălor din această categorie, indicatorii de bază reprezentând, de asemenea, recorduri absolute: 140 milioane pui eclozionaţi (faţă de 137 milioane în anul 2010) şi un nivel de ecloziune de 82,38 % (faţă de 82,02 în anul 2009). TRANSAVIA Alba a realizat un procent de ecloziune de peste 88 %, BRAŞOV şi AGRISOL peste 86 % iar AVI TOP şi CĂLĂRAŞI peste 85 %.

Nu trebuie să omitem nici creşterea impresionantă a exporturilor de carne şi preparate din carne de pasăre, care este arătată, de asemenea, în tabelul 1.

Adresez felicitări şi mulţumiri tuturor societăţilor avicole producătoare de carne, pentru munca depusă şi rezultatele tehnice foarte bune.

 

 

II. CREŞTEREA GĂINILOR OUĂTOARE

 

Anul 2011 nu a fost prea generos cu această categorie de păsări. A fost ultimul an în care Uniunea Europeană a permis utilizarea bateriilor convenţionale şi treptat, pe fondul terminării ciclului de producţie, acestea nu au mai fost populate, dar nici înlocuite cu alte sisteme de creştere. Lipsa fondurilor de investiţii, ca şi piaţa nefavorabilă a ouălor, a stagnat nivelul de producţie al acestora undeva la 1,3 milioane ouă, din care 35 % realizate în avicole cu capital străin, 30 % în societăţi mici, unele recent puse în funcţiune şi numai o treime în societăţi avicole tradiţional producătoare de ouă. Producţia medie de ouă pe găină s-a plafonat la o valoare relativ modestă, chiar cu o scădere în anul 2011 (vezi tabelul 3), ca şi consumul specific de furaje, doar pierderile prin mortalitate fiind reduse (chiar la jumătate faţă de anul anterior) datorită respectării noilor norme prin confortul superior asigurat găinilor. Indicele Economic European a avut în anul 2011 doar o uşoară creştere faţă de anii anteriori.

Balanţa comercială externă a ouălor a continuat să fie puternic deficitară, exporturile de ouă fiind făcute de regulă în timpul verii, când piaţa internă devine foarte nefavorabilă. Către sfârşitul anului, când preţul ouălor a crescut la preţuri record faţă de anii anteriori, s-a reuşit pentru prima dată de la integrarea în UE să avem un preţ la producător superior mediei UE, fenomen care a fost însă prezent doar câteva săptămâni.

În tabelul 4 a fost făcută o analiză a preţurilor lunare la ouă pe ultimii cinci ani. 

În această perioadă, preţul mediu anual a crescut cu numai 15,5 %, adică cu mult mai puţin decât rata generală acumulată a inflaţiei pe această perioadă, care a fost de cca 30 %. 

Doar faţă de anul 2010 preţul ouălor a crescut cu un procent (8,6 %) superior ratei inflaţiei generale (3 %), însă numai datorită preţului favorabil din ultimele luni ale anului, în care însă efectivele de găini au scăzut semnificativ.

 

 

III. SUGESTII DE STRATEGII 2012-2013

 

Este evident că marile societăţi avicole nu-şi desfăşoară activitatea la întâmplare. Au patroni responsabili şi interesaţi, precum şi specialişti selectaţi după cele mai adecvate criterii, în măsură să soluţioneze în condiţii optime orice problemă cu care societatea se confruntă. Totuşi - şi în special pentru societăţile mici şi mijlocii, cu o dotare tehnico-materială mai scăzută -  este necesar un set de strategii, pe care să le aibă în vedere, pentru a depăşi perioada de criză, recesiune şi deflaţie ale perioadei următoare.

 

1. „NON MULTUM, SED MULTA”

Acest sfat înţelept al strămoşilor noştri latini, tradus de români în „puţin, dar bun”, trebuie avut în vedere pe această perioadă de criză prelungită, întinzându-ne „cât ne ajunge plapuma”. A produce mult şi a nu putea vinde, mărind stocurile, este faliment curat. Analişti ne-au atras atenţia că ţările vestice, din zona euro, îşi vor restrânge importurile, pentru a-şi proteja producţia internă. Prudenţa trebuie să fie şi cuvântul nostru de ordine. Trebuie mărită valoarea producţiei, și nu neapărat cantitatea acesteia. Prin tranşare, prelucrare, creşterea valorii adăugate.

Ni s-ar putea reproşa că noi, românii, n-ar trebui să ne limităm producţia; şi pe bună dreptate. Suntem a opta ţară din UE ca populaţie, dar suntem pe locul 11 la producţia de carne (şi mult mai jos la ouă). Ţări mai mici decât România (Belgia, Olanda, Ungaria) produc mai multă carne decât noi pe care o destinează exportului, inclusiv către România. Iar Uniunea Europeană nu are nici puterea şi nici interesul să intervină. Şi nici noi, UCPR, nu trebuie să intervenim. În ultimul an au fost societăţi care şi-au continuat dezvoltarea, altele care şi-au încetinit-o. Important este ca dezvoltarea să se facă exclusiv pentru export, pentru că mulţi români se află (şi consumă produse avicole) peste hotare. Consumul raportat pe cap de locuitor în România este incorect, mai ales că populaţia rurală îşi asigură în mare parte consumul din producţie proprie, un consum scăzut, la nivelul posibilităţilor materiale limitate. Poate că acesta este şi motivul preţurilor foarte scăzute practicate de producătorii avicoli, preţuri deflaţioniste, care se îndepărtează an de an de preţurile medii din UE, atât la carne de pasăre, cât şi la ouă.

 

2. RELAŢIILE COMERCIALE EXTERNE

Anul 2011 s-a dovedit peste aşteptări în privinţa exporturilor de produse avicole: pentru prima dată în cei 50 de ani de industrie avicolă, s-a reuşit un excedent comercial al balanţei comerciale cu produse avicole, în special datorită exporturilor masive de carne şi preparate din carne de pasăre cu valoare adăugată mare. Am început să exportăm produse avicole şi în ţări extracomunitare, însă aceste exporturi trebuie să fie mult mai mari, în ideea unei posibile reduceri a transferurilor intracomunitare. Pe vremea Centralei pentru Producţia Avicolă, reprezentanţii comerciali din ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu erau în permanenţă prezenţi pe holurile fostei centrale, oferind preţuri foarte bune, superioare celor practicate pentru exporturile către vestul Europei. Odată cu globalizarea (dar şi cu agresiunea comercială a ţărilor mai dezvoltate), lucrurile s-au schimbat în rău pentru noi. Trebuie să reluăm relaţiile comerciale cu acest grup de ţări, importatoare tradiţionale de produse avicole, care vor resimţi în mai mică măsură criza economică, în comparaţie cu ţările puternic dezvoltate. Va trebuie să organizăm propriile noastre reţele comerciale în ţările ţintă, să reducem proporţia relaţiilor comerciale făcute de intermediari, atât la exporturi, cât şi la importuri. Mijlocul nostru de transport, în care efectuăm exporturi de produse avicole cu valoare adăugată mare,trebuie să se întoarcă în ţară cu produse avicole ieftine, în concordanţă cu interesele comerciale ale ţării noastre, cu nivel de trai mai redus. Trebuie să fim mai agresivi pe piaţa unor ţări (Germania, Olanda, Belgia, Austria, Polonia etc.), cu care avem încă relaţii comerciale externe foarte deficitare.

 

3. CONTROLUL CALITĂŢII ŞI PREŢULUI LA NUTREŢURI CONCENTRATE

Evident, furajul, componentul principal al costului de producţie, trebuie foarte bine gestionat. În primul rând, printr-un preţ cât mai scăzut al ingredientelor furajere.

Trebuie continuată cumpărarea sau arendarea terenurilor agricole, producerea întregii game de ingrediente cerealiere şi oleaginoase, o structură şi o rotaţie a culturilor în condiţii de fertilizare raţională cu gunoi din dejecţii proprii de pasăre, eventual de irigare, dar oricum de înaltă tehnicitate, pentru obţinerea de mari recolte la ha.

Cei care nu au posibilitatea producerii pe suprafeţe proprii a ingredientelor agricole, să apeleze la achiziţii din judeţe puternic cerealiere din Bărăgan, Câmpia Vestică a ţării sau sudul Moldovei. Cu înfiinţarea de baze de recepţie permanente în aceste judeţe, putem achiziţiona în perioada de recoltare şi apoi condiţionare-gestionarea corectă a acestora. Dacă avem cereale sau oleaginoase scumpe în ţară, să apelăm la importuri din ţări cu preţuri favorabile. Cel mai ieftin orz se găseşte permanent în Canada, iar cea mai ieftină secară în Ucraina. Să apelăm la bursa europeană de la Rotterdam, cu preţuri uneori inferioare furajelor americane. Să ne alăturăm eforturilor pentru înfiinţarea unei burse a cerealelor în România, puternic contestată de angrosiştii de cereale.

Să ne formăm nutriţionişti foarte competenţi, care să ştie să optimizeze reţetele furajere pentru toate criteriile de economicitate. Să menţinem echipamentele de furajare foarte funcţionale şi să limităm pierderile de furaje la administrarea acestora.

 

4. CONFORTUL PROFITABIL AL PĂSĂRILOR

Anul acesta, primul de introducere a normelor de confort impuse de UE, a reprezentat o scădere a pierderilor prin mortalitate pentru toate categoriile de păsări, concomitent cu primirea subvenţiilor pentru recuperarea cheltuielilor suplimentare aferente. Acţiunea trebuie continuată, permiţând o sursă de venituri suplimentare, nu numai de costuri mărite cu confortul. Ceea ce majoritatea societăţilor au realizat şi în anul 2011.

 

5. REALIZAREA DE CAPACITĂŢI NOI DE PRODUCŢIE

Acest obiectiv este prioritar în special la găini ouătoare, unde interzicerea bateriilor convenţionale a redus considerabil capacităţile de producţie iar bateriile noi, îmbunătăţite,sunt adesea neeconomice, mai ales dacă, în lipsa capitalului propriu, se recurge la credite bancare oneroase.

Restrângerea activităţii la alte specii (porcine, bovine) disponibilizează unele capacităţi de producţie, care trebuie folosite pentru producţia de ouă la sol, prin amenajarea corespunzătoare a acestora. Cheltuielile cu amortizarea şi cu suportarea dobânzilor prohibitive bancare dau puţine şanse de supravieţuire investiţiilor în baterii scumpe, din import, datorită şi pieţei capricioase şi foarte nefavorabile a ouălor în România. Această strategie de dezvoltare trebuie folosită cel puţin până când producătorii de baterii vor putea să realizeze tipuri de echipamente cu economicitate sustenabilă.

 

6. ACHIZIŢIONAREA ECHIPAMENTELOR TEHNOLOGICE

Perioada normată de lucru relativ scurtă (circa 10 ani) face neeconomic amortismentul la echipamentele tehnologice, procurate din unele ţări ale UE. Trebuie să prospectăm şi pieţele unor ţări extracomunitare producătoare de echipamente. China este recunoscută pentru preţurile foarte scăzute practicate, cucerind pe această cale multe pieţe, dar nu şi pe cea din România. Echipamente avicole pot fi procurate şi din Rusia sau Turcia, unde, de asemenea, preţurile sunt mai scăzute. Să solicităm oferte şi din aceste ţări, să le comparăm cu cele din zona euro, iar opţiunile noastre să poată fi făcute în condiţiile cele mai favorabile pentru noi.

 

7. SURSE ENERGETICE NECONVENŢIONALE

Doar puţine societăţi s-au implicat în realizarea de surse neconvenţionale de energie: biogaz, biocombustibili, recuperatoare de căldură, eoliană, solară etc., în condiţiile unei creşteri continue a costului surselor energetice convenţionale. Am fost descurajaţi de faptul că dejecţiile de pasăre sunt slab metanogene, mai ales pe timp de iarnă, ca şi energia solară pe timp de iarnă, perioadă în care avem cea mai mare nevoie de energie calorică.

Însă, în mod sigur, în viitor energia convenţională va deveni mai scumpă decât cele noi, neconvenţionale (deja unele dintre acestea sunt mai ieftine), iar competiţia, inclusiv pe piaţa produselor avicole, va fi câştigată de cei cu furaje şi cu surse energetice ieftine.

 

8. DISCIPLINA INFORMATICĂ

A dispune de o bună evidenţă tehnico-economică, financiar-contabilă şi comercială este de o importanţă considerabilă, mai ales pe această perioadă de criză, recesiune şi instabilitate a pieţelor. Ne dăm seama că în unele societăţi acestea lipsesc sau sunt deficitare prin felul cum reacţionează la solicitările noastre. Situaţiile lunare se dau cu mare întârziere, de multe ori greşite sau incomplete, la fel ca şi operativele de preţ pe care trebuie să le transmitem centralizat la consiliul Uniunii Europene. Fără să mai vorbim despre costurile de producţie - prevăzute şi realizate - despre care nu avem decât informaţii incomplete, deşi acestea ni se solicită, de exemplu, ori de câte ori întocmim şi înaintăm lucrări privind subvenţiile. Înainte de 1989 costurile de producţie erau obligatorii pe ferme şi chiar pe hale (?!) şi nimeni nu îndrăznea să nu respecte această dispoziţie, relativ exagerată.

Pentru aceste deficienţe, pe plan central nimeni nu este sancţionat, însă sancţiunile date de legile implacabile ale economiei de piaţă nu pot fi ocolite.

 

9. ALEGEREA ŞI PROCURAREA MATERIALELOR BIOLOGICE

Cea mai mare durere a fostului director general cu avicultura, dr. ing. Stan Ţârlea, care l-a urmărit până la moarte, a fost dispariţia activităţii româneşti de selecţie, prin care se produceau, la toate speciile şi categoriile, părinţii şi hibrizii necesari. România era, în acea vreme, printre puţinele ţări din lume cu program propriu de selecţie.

Va mai trece mult timp până când România va avea, din nou, program propriu de selecţie. Pe această perioadă, există părinţi uşori la avicolele Bucureşti şi Agrimon, precum şi părinţi grei la toate complexele integrate pentru carne, toţi din import. Ar fi necesară atragerea în România a unor companii mari de selecţie, eventual integrate pe lângă mari complexe, pentru producerea părinţilor grei şi uşori.

Până atunci, vom continua să importăm păsările (ba chiar şi hibrizii, uşori sau grei), fiecare societate având libertatea să-şi aleagă furnizorul. Marii producători ştiu ce material să importe. Producătorii mici şi mijlocii, tributari importurilor, trebuie să solicite consultanţă de la specialişti avizaţi din România, pentru a nu fi convinşi de importatori asupra furnizorului, care nu întotdeauna poate asigura materialul biologic adecvat şi, mai ales, cu o bună stare de sănătate, cunoscând riscurile de contaminare a materialului autohton de la efectivele cu o stare de sănătate precară din import.

 

10. EXISTENŢA ÎN SOCIETATE A OMULUI „CAP LIMPEDE”

Acesta consiliază colectivul de conducere asupra riscurilor care trebuie evitate şi a oportunităţilor care trebuie folosite. Specialiştii tehnologi, economişti, financiari, comercianţi din cadrul colectivului de conducere pot face - fiecare în domeniul său - analizele respective, dar volumul de muncă necesar îi sustrag de la activităţile în care sunt în permanenţă angrenaţi. Existenţa unui „cap limpede”, neangrenat în activitatea de luare a deciziilor şi urmărirea realizărilor acestora, este foarte necesară într-o mare societate. Pe vremuri, înainte de 1989, fusese înfiinţat postul de „inginer cu organizarea superioară a producţiei şi muncii (OSPM), care s-a dovedit, în multe cazuri, deosebit de util. Actualul specialist ar trebui să caute şi să găsească, prin toate mijloacele moderne de informare, orice risc şi orice oportunitate, pentru evitarea, respectiv folosirea acestora. Rolul său ar fi să utilizeze calculatorul şi oricare alt mijloc de informare pentru culegerea informaţiilor, să le sintetizeze şi să le prezinte conducerii societăţii, care va decide în ceea ce priveşte utilizarea acestora. Într-o lume foarte complexă, globalizată, dar mereu ameninţată de crize, prezenţa unui astfel de specialist ar fi foarte utilă.