Va rezista avicultura românească la iminenta criză economică?

  • Omenirea este în ajunul unei noi crize economice mondiale. Vechile manuale de economie politică susţineau ciclicitatea - din 4 în 4 ani a acestor crize. După cel de al doilea război mondial, ca o consecinţă (şi) a împărţirii omenirii în două tabere, în condiţiile războiului rece, ciclicitatea crizelor a fost evitată. Dar după căderea comunismului şi întărirea capitalismului (sălbatic), tendinţa oamenilor de a trăi din ce în ce mai bine a condus către o îndatorare excesivă, satisfăcută în mod generos de bănci, determinând bula speculativă a cărei explozie a fost devastatoare.
  • Acum, analiştii economici, în frunte cu Nouriel Roubini, prevăd apropierea unei noi crize, care va începe de această dată în UE. Roubini este aşa de sigur de izbucnirea, în anul 2012, a crizei economice în UE, încât sfătuieşte UE să ia măsuri anticriză „acum, nu peste trei luni, căci va fi prea târziu”. Suntem martori ai disensiunilor actuale, în care fiecare ţară a UE - în special marile puteri - în loc să se solidarizeze şi să sprijine economia din ţările deja afectate de criză, se gândesc doar la propriile interese, încercând chiar să exporte criza la partenerii lor din Uniune.
  • În România, aceste semne sunt deja evidente. Un an agricol bun a salvat PIB-ul românesc, dar creşterea economică este iluzorie.
  • Bursa şi leul sunt (împreună şi separat) cel mai bun barometru al economiei. Revista „FORBES ROMANIA” publică un articol,preluat de ziarul Adevărul, cu titlul: „Al doilea val al crizei a lovit România”, în care se arată că „în ultimele trei luni, adică de la finele lunii iunie până la finele lunii septembrie, indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti a scăzut cu peste 20 % (de la 5500 puncte la 4200 puncte), iar leul făcea, în cursul oficial al BNR, un nou minim al anului 2011, în raport cu EURO: de 4,3533”. În condiţiile în care nici EURO nu este prea puternic pe piaţa valutară mondială, mergând mână în mână cu dolarul american către depreciere.

 

Criza anterioară a afectat şi avicultura industrială românească. Două mari societăţi avicole - Iaşi şi Eurobussines Botoşani - şi-au încetat activitatea. Majoritatea societăţilor au diminuat sau chiar au stopat ritmul ascendent de creştere, dintr-o prudenţă care s-a dovedit corectă. Într-un deceniu (2010-2020) în care ne-am propus triplarea producţiei de ouă şi creşterea cu 62 % a celei de carne, izbucnirea celei de a doua crize ar putea avea efecte chiar mai devastatoare decât ale primei crize. Şi dacă prima criză ne-a luat pe neaşteptate, pentru cea de a doua suntem preveniţi şi am putea lua măsuri care să-i atenueze efectele nefaste pentru avicultură. Pentru că, în mod evident, nici Eu­ro­pa şi nici România n-o vor putea evita. Şi probabil nici Polonia, care în criza anterioară a fost singura ţară din UE care n-a avut criză economică. Însă cu preţul unei mari îndatoriri, care o face vulnerabilă la noua criză.

 

Poate o singură ramură economică să evite consecinţele crizei într-o ţară (şi o Europă) incapabilă să o prevină sau să-i atenueze consecinţele? Fără îndoială, este foarte greu. Criza, însoţită de recesiune, sărăceşte populaţia, consumul - inclusiv de alimente - scade, an­trenând după sine prăbuşirea preţurilor iar statul, spre a supravieţui, înăspreşte fiscalitatea. Iar într-o Europă divizată fiecare ţară încearcă să se salveze pe spinarea celorlalte, cele dominante reuşind să-şi impună priorităţile, în defavoarea ţărilor mici, inclusiv a României, iar în această direcţie avem numeroase exemple, inclusiv în avicultură.

 

În aceste condiţii, extrem de sumbre, avicultura românească trebuie să-şi găsească mijloacele de supravieţuire şi de dezvoltare pe perioada de criză. Cele trei condiţii ale unei activităţi profitabile, utilizate inclusiv în condiţii economice normale sunt: inputuri ieftine, rezultate tehnico-economice bune şi valorificarea su­perioară a producţiei. Dintre acestea, doar cea de a doua condiţie - rezultate tehnico-economice bune - este deja realizată. Încercăm, pe această perioadă, să le so­lu­ţionăm pe celelalte două, dar din păcate n-am reuşit: preţul furajelor a explodat, iar autorităţile române exul­tă pentru această explozie, care de fapt pune la pământ zootehnia românească. Există un singur mod de soluţionare a problemei: să ne producem singuri furajele. Deşi domnul Popa ne va face reproşuri pentru că-i facem cunoscute realizările, nu putem să nu ne exprimăm admiraţia faţă de producţia medie de 10 tone porumb stoc la ha, de pe o suprafaţă de 4000 ha! Cele circa 40 mii tone porumb, depozitate în baza proprie integrate în furajele combinate realizate în FNC-ul propriu, reprezintă o primă victorie împotriva viitoarei cri­ze economice din România, importantă pentru că a fost raportată în cea mai mare societate avicolă românească.

 

Este dureros faptul că doar puţine societăţi avicole se implică în activitatea agricolă. Doar o treime din societăţi au răspuns la o scrisoare prin care solicitam doar o cifră: ce suprafaţă de teren arabil posedă, în proprietate sau în arendă. Pentru că este aproape sigură falimentarea societăţilor care nu-şi produc pe suprafeţe proprii ingredientele furajere de provenienţă agricolă. Şi nu avem în ţară decât 4-5 societăţi avicole cu suprafeţe agricole semnificative. Nici în Uniunea Europeană nu sunt multe societăţi avicole ce-şi produc singure cerealele. Şi le va fi greu s-o facă acum, pentru că, spre deosebire de noi, la ei terenurile agricole sunt foarte scumpe, şi nici n-au, ca la noi, 20 % din terenuri în pârloagă. Şi la noi terenurile agricole se vor scumpi, a spus-o chiar ministrul Tabără. Dar acum, încă sunt ieftine şi este păcat - poate chiar o crimă - să nu profităm de această oportunitate. Avem acest avantaj faţă de avicultorii celorlalte ţări din UE şi trebuie să-l valorificăm. Când vom avea furajele la o jumătate de preţ, faţă de ei, produsele avicole româneşti vor fi extrem de competitive în Europa şi în lume, realizând cu succes cerinţa de ieftinire a inputurilor.

 

Cât despre valorificarea superioară a producţiei, acesta este un deziderat mult mai greu de realizat, în condiţiile în care, acum, niciun producător de carne de pasăre din România nu practică preţuri cel puţin la media europeană. Sigur, avem o scuză: avem veniturile printre cele mai scăzute pe cap de locuitor din UE, iar preţurile trebuie, în mod fatal, să fie coborâte la posibilităţile materiale scăzute ale consumatorilor. Un pensionar mediu din România trebuie să cheltuiască 15 % din pensia lunară pentru a cumpăra un pui. De aceea preferă el să consume produse secundare: gheare, tacâm, cel mult pulpe sau odol. Noi nu vom înceta să tranşăm sau să facem preparate cu mare valoare adăugată, dar puţine dintre acestea pot fi valorificate pe piaţa internă. Restul, în proporţie de 60-70 % din producţie, trebuie destinată exportului, în ţările bogate ale UE sau ale lumii. Acum, când balanţa comercială a Românei la carnea de pasăre a ajuns excedentară valoric, prima bătălie fiind câştigată, trebuie să apelăm la mijloace mult mai ingenioase şi mai rafinate pentru a ne atinge scopul. Este necesar să ne înfiinţăm reprezentanţe comerciale în principalele ţări-ţintă ale exporturilor noastre de carne de pasăre şi de ouă. Salariaţii angajaţi în acest scop vor trebui selecţionaţi cu atenţie, plătiţi bine, prin aportul mai multor societăţi avicole interesate, făcând oficiul de distribuire a transporturilor de produse avicole româneşti la marile lanţuri de magazine alimentare - după modelul importatorilor şi distribuitorilor din Ro­mânia, care se îmbogăţesc prin concurenţa, adesea neloială, făcută producătorilor români.

 

Cu furaje ieftine, mână de lucru ieftină şi climat favorabil, numai Brazilia şi Thailanda ne vor putea concura. Iar dacă vom da atenţia cuvenită prelucrării cărnii de pasăre şi ouălor, şi dacă, prin calitate şi preţ scăzut, vom satisface preferinţele consumatorilor externi, preţul scăzut intern va de­veni profitabil prin preţul ridicat la export.

 

Vom reuşi însă, pe perioada de criză, să realizăm acest deziderat? Fără îndoială, da! Indiferent de ţară şi de categorie socială, oamenii trebuie, înainte de satisfacerea oricăror altor nevoi, să se hrănească. Iar noi vom aproviziona Europa (şi ţări extra-europene) cu produsele avicole cele mai ieftine şi mai superioare calitativ, iar consumatorii ne vor prefera, pentru aceste considerente, pe noi. Nu trebuie să plafonăm producţia, ci să cucerim noi pieţe. Încă ne aflăm pe locul 10 în UE la producţia de carne, deşi, ca populaţie, ne situăm pe locul şapte. Şi, spunea un însemnat om de stat, pe timp de criză se prăbuşesc doar cei proşti şi nechibzuiţi. Pentru oamenii inteligenţi şi inventivi, criza re­pre­zintă o oportunitate, care nu trebuie ratată. Ca­racteristica actuală a aviculturii româneşti este că în această perioadă predomină personalităţi înzestrate din plin cu aceste calităţi. De aceea, nu vom avea emoţii în confruntarea cu noua criză economică dacă vom folosi arsenalul de măsuri necesare pentru contracararea acesteia.