O avicultură nonconformistă

Ing. Vladimir COFAS      I      Ing. Gheorghe MARIN

GĂINA LUI CRISTOIU CARE NAŞTE PUI VII

Pe vremea când Ion Cristoiu era redactor şef la „Evenimentul Zilei”, acesta a inserat, în paginile cotidianului, o ştire de senzaţie. Că o găină a născut pui vii! Pentru publicarea acestui eveniment, Cristoiu a fost considerat, de unii gazetari, fie naiv, că a acceptat ca verosimilă o astfel de întâmplare, fie oportunist, pentru că a încercat să determine interesul cititorilor pentru un eveniment ieşit din comun.Şi, totuşi, Cristoiu este posibil să fi publicat un fapt real, deşi destul de greu de crezut şi, mai ales, de realizat.

Cazurile de retenţie a ouălor sunt frecvente la găină, şi de foarte multe ori aceasta îşi pierde viaţa. Dar dacă oul este reţinut în abdomenul păsării, într-un loc mai izolat, rămâne acolo trei săptămâni, embrionul acestuia începe să se dezvolte, având temperatura optimă, egală cu a cloştii care cloceşte. Sigur, nu are condiţii ideale de incubaţie, dar nu este imposibil ca acesta să supravieţuiască, să ciocnească, să se elibereze din ou şi să fie expulzat ca pui viu. Dar este greu să şi supravieţuiască, iar Cristoiu nu afirmă acest lucru.
 

DOI PUI DINTR-UN OU

Din aceleaşi ştiri de senzaţie, aflăm că, în India, fapt fără precedent, dintr-un ou pus la incubaţie au eclozat doi pui. Dar dacă ovulele au fost fecundate de câte un spermatozoid, iar cele două gălbenuşuri au constituit împreună un ou, embrionii se pot dezvolta până la o oarecare vârstă, dar, de obicei, nu ajung la ecloziune decât extrem de rar.

Dar acest fenomen s-a produs în România, înainte ca neobişnuitul eveniment să ne sosească din India. În perioada în care conducea complexul avicol Tâncăbeşti, medicul veterinar Viorel Chiriţă, ulterior director general la avicolele Titu şi Crevedia, ne-a comunicat un caz similar: dintr-un ou au eclozat doi cocoşei, pe care, din curiozitate ştiinţifică, i-a urmărit, şi, pe parcursul vieţii acestora. Unul a murit pe perioada de creştere, dar celălalt a ajuns la maturitate şi chiar a fost utilizat pentru reproducţie. Fără însă a se dovedi prea… performant.

 

O ECLOZIUNE CU BUCLUC

Într-o vizită făcută cu ani în urmă, într-o staţie de incubat, cu incubatoare Buckye, am auzit piuituri din interiorul unui aparat de incubat. Lucrul mi s-a părut anormal, pentru că, până la vârsta de 18 zile, când se efectuează transferul ouălor în eclozionatoare, este imposibilă ecloziunea. La deschiderea uşii aparatului, am remarcat câţiva pui căzuţi de pe site, după această misterioasă precocitate a ecloziunii.

După o scurtă investigaţie, mi-am explicat fenomenul: incubatoarele Buckye sunt prevăzute, pe uşa de vizitare, cu o mică fereastră, pe unde, dând perdeaua neagră ce-o acoperă la o parte, se poate face o sumară inspecţie vizuală în interiorul incubatorului.

Ce se întâmplase? La dezinfecţia periodică a incubatorului, se omisese să se pună la loc perdeaua neagră ce acoperea fereastra. Din această cauză, lumina becului puternic, de 100 W, din dreptul incubatorului, îşi trimitea razele luminoase prin mica ferestruică neacoperită şi lumina câteva ouă, aflate în incubator la intersecţia cu această rază. Şi se producea fenomenul de foto-acceleraţie a incubaţiei. Adică a faptului dovedit, experimental, că luminarea ouălor în tot cursul perioadei de incubaţie grăbeşte, cu până la trei zile, termenul de ecloziune al ouălor. S-a pus perdeaua la loc, şi fenomenul nu a mai avut loc!

 

APA… INVIZIBILĂ

Eram disperaţi. Într-o hală de reproducţie, cu însămânţări artificiale, în condiţiile utilizării bateriilor, în primele zile după popularea halei, curcile refuzau să consume furaje, erau abătute şi câteva chiar au murit. Medicul veterinar a exclus orice cauză sanitar-veterinară, noi trebuind să investigăm această comportare inexplicabilă a curcilor. Am acţionat buncărul mobil de furajare, jgheaburile fiind alimentate cu furaje. Şi, observând stratul de furaj recent constituit, am constatat că doar un număr limitat de curci se hrăneau, lucru dovedit de urmele lăsate de ciocul păsărilor în furaj. Şi, brusc, am conştientizat că păsările care nu mâncau, nu beau nici apă. Dar de ce? Pentru că, faţă de modelul original, din import, după care fuseseră concepute şi construite noile cuşti, în locul jgheabului de adăpat de culoare roşie, au fost confecţionate jgheaburi din resurse locale, despicând, de-a lungul, conducte din plastic, însă de culoare neagră. Iar curcile, cu atracţie pentru culoarea roşie a jgheabului de hrănire şi adăpare, nu vedeau, practic, adăpătoarele de culoare neagră şi nici apa pentru adăpat din ele!

Am adus o echipă de muncitori, care a înfundat capul fiecărei curci în apa din jgheabul negru, au băut cu lăcomie apa care doar pe această cale au descoperit-o. Astfel au început, imediat după adăpare, să mănânce, şi totul a intrat în normal!

 

ORA DE LA MIEZUL NOPŢII

Găinile dintr-o fermă de găini ouătoare, cu creştere în baterii, produceau ouă cu o coajă foarte subţire. Unele chiar lipsite total de coajă. Era evidentă o insuficienţă a calciului şi fosforului din reţetele furajere, deşi acestea erau întocmite cu respectarea normelor privind conţinutul de carbonat de calciu şi de fosfat dicalcic. Era pe vremea perioadei comuniste, când reţetele furajere se întocmeau centralizat şi toate întreprinderile avicole producătoare de ouă erau afectate. Am remarcat o coajă mai slabă a ouălor produse în primele ore ale zilei, decât cele produse mai târziu…

Şi ne-am dat seama de ce: pentru că ouăle produse în primele ore ale zilei sunt cele care şi-au format coaja în perioada de noapte tehnologică, a halei cu luminile stinse, în care pasărea nu se furajează şi nu-şi reţine, din hrana consumată, calciul şi fosforul, necesare formării cojii. Pe această perioadă, găinile împrumută calciul din oase, scheletul găinilor devenind din ce în ce mai slăbit, pe măsura înaintării în vârstă, ceea ce producea şi frecvente fracturi, datorită fragilităţii oaselor, precum şi aşa numita „Oboseală de baterie”.

Şi ce măsură am luat? La jumătatea intervalului de „noapte”, să aprindem luminile în hală, timp de o oră, pornind automat şi instalaţia de distribuire a furajelor (eventual cu un plus de calciu şi fosfor în reţetă), pe care am numit-o „ora de la miezul nopţii”. Păcat că măsura a fost întreprinsă cu puţin înainte de decembrie 1989 şi a fost dată uitării.

Deşi, la un Congres ulterior al Asociaţiei Mondiale de Avicultură, metoda a fost prezentată, ca premieră mondială, de o altă ţară. Primul năpârlit forţat În iarna dintre anii 1961 şi 1962, deci cu 55 de ani în urmă, la Combinatul Avicol Crevedia, în primul an de funcţionare a primei avicole industriale din România, un ger cumplit a dereglat consumul de apă şi furaje al păsărilor, în unele hale mai mult, în altele mai puţin. Una dintre hale, populată cu găini de reproducţie rase uşoare, a fost cea mai afectată. Şi, fără să cunoaştem fenomenul, ne-am pomenit că, în plină iarnă, toate găinile au năpârlit, în condiţii în care ouatul a încetat total. De-abia după ce condiţiile de adăpare şi hrănire s-au normalizat, găinile şi-au reluat ouatul iar curba ulterioară de ouat a fost excepţional de bună, toţi specialiştii avicolei fiind uimiţi de această întâmplare.

Abia mult mai târziu, când năpârlitul forţat s-a utilizat ca metodă a inducerii ouatului pentru încă un ciclu, am înţeles că, fără voia noastră, realizasem primul năpârlit forţat din România.

Acum năpârlitul forţat nu mai este o modă, nefiind agreat de asociaţiile pentru protecţia animalelor. Deşi, dacă ar şti că există o metodă de năpârlire forţată folosind, pentru năpârlire, doar hrănirea găinilor exclusiv cu porumb! Ar trebui contraindicată şi aceasta, deşi în multe gospodării ţărăneşti hrănirea păsărilor doar cu cereale este o practică curentă? E adevărat, şi aceste găini năpârlesc toamna, dar nu numai pentru că sunt hrănite doar cu porumb!

Tags: