Competitivitatea din sectorul producției de ouă

raft oua

 
Dr. ing. ANA-MARIA COVAŞĂ
Dr. ing. ANCA-MARIA GALIȘ
 
COMPETITIVITATEA ÎN SECTORUL PRODUCŢIEI DE OUĂ AL UE

Într-un studiu realizat în 2014, van Horne a scos în evidență punctele cele mai importante privind competitivitatea sectorului producției de ouă din U.E. Astfel, producătorii sunt în primul rând obligați să respecte legislația privind protecția mediului înconjurător, bunăstarea animalelor și siguranța alimentelor. Începând cu 1 ianuarie 2012, sistemele de exploatare în baterii cu cuști au fost interzise, existând obligativitatea de modificare a sistemelor de acest tip deja existente în unități sau înlocuirea acestora cu alternative.
 
Un rezultat al acestor modificări legislative a fost creșterea costului de producție a ouălor de consum. O estimare teoretică a fost realizată în același raport, luându-se în considerare toți factorii care influențează costul final de producție al ouălor de consum (tabelul 1).
 
În aceeași perioadă, UE se afla în negocieri cu alte state pentru aplicarea unor măsuri de liberalizare a comerțului, prin reducerea taxelor aplicate pentru importuri sau chiar îndepărtarea acestora.
 
Costurile de producție a ouălor de consum în 2013, obținute în sisteme intensive, au fost estimate a fi de aproximativ 115, 9 eurocenți/kg, în Danemarca, 112,2 eurocenți/kg, în Marea Britanie, 97,8 eurocenți/kg, în Spania și 99,1 eurocenți/kg, în Polonia, media acestora situându-se în jurul valorii de 106 eurocenți/kg (van Horne, 2014).
 
În afara UE, în același an, costurile de producție s-au dovedit a fi mai mici în Ucraina (71 % din valoarea medie exprimată în UE), India (72 %), SUA (75 %) și Argentina (80 %) (van Horne, 2014).
 
În ianuarie 2012, Directiva Consiliului 1999/74/CE a fost pusă în aplicare în totalitate în fermele de exploatare a găinilor ouătoare, pe întreg teritoriul UE. S-a constatat o creștere de 7% a costurilor de producție, deoarece în acest sector s-a realizat trecerea de la creșterea în cuști, la modificarea acestora pentru a permite respectarea cerințelor privind spațiul și amenajările. Costurile acestei directive, pe baza situației din 2012, au fost estimate la mai mult de 15 % din costurile totale de producție a ouălor în fermă.
 
Prețul ouălor de consum, estimat pentru o cantitate standard de 100 kg, în euro, în perioada 2008-2015, este inclus în tabelul 2.
 
La nivelul UE, datele din acest tabel confirmă fluctuațiile prețului mediu, acesta părând a se stabiliza în ultimii trei ani, în care cifrele sunt disponibile prin Comisia Europeană.
 
Printre statele menționate mai sus, din afara UE, SUA este singurul în care există un program voluntar de creștere a spațiului pentru fiecare găină în parte, la 432 cm2. Cu toate acestea, cel mai des întâlnit sistem de producție a ouălor, în uz în SUA, este cel care utilizează bateriile cu cuști convenționale sau standard, cel care a fost interzis în UE începând cu 1 ianuarie 2012. În Argentina, India și Ucraina nu există legislație specifică pentru bunăstarea găinilor ouătoare, iar acestea sunt crescute în cuști standard cu un spațiu cuprins între 300 și 400 cm2/găină.
 
Între state, regiuni și ferme, densitatea poate suferi modificări datorate unor prețuri estimate (densitate ridicată atunci când se așteaptă o creștere a prețurilor),  climei (o densitate scăzută în zonele foarte calde) și  sistemelor de creștere (sistem cu acces în aer liber sau cu hale cu atmosferă controlată).
 
Literatura americană arată că din punct de vedere pur economic, 300-400 cm2/găină este dimensiunea spațiului cea mai profitabilă pentru producătorii de ouă (van Horne, 2014).

 
SISTEMELE DE PRODUCŢIE DIN SUA ÎN CONTEXTUL COMPETITIVITĂŢII
 
Producția de ouă în SUA este realizată în mod independent, o mare parte dintre producători comercializând local și aplicând un preț competitiv acestor produse. Se estimează că primii cei mai mari zece producători de ouă însumează 44 % din această ramură a industriei, fiecare deținând peste 5 milioane de capete (van Horne, 2014).
 
În ultimii ani, bunăstarea animalelor a devenit un subiect foarte important în SUA. Chiar dacă nu există acte normative cu privire la acest subiect, pentru păsări, UEP (United Egg Producers) a stabilit o serie de ghiduri care se aplică în mod voluntar, din dorința de a îmbunătăți condițiile de creștere și de a se apropia de un standard privind bunăstarea găinilor ouătoare. Aceste ghiduri au fost elaborate incluzând dispoziții pentru a se mări spațiul din cuști pentru fiecare pasăre în parte, precum și condiții privind năpârlirea și secționarea ciocului, practici care la ora actuală sunt contrare bunăstării păsărilor. Conform lui van Horne (2014), spațiul a început să fie mărit din ianuarie 2009, urmând să crească până la o valoare de 432 cm2.

 
SISTEMELE DE PRODUCŢIE DIN UCRAINA ÎN CONTEXTUL COMPETITIVITĂŢII
 
Din momentul dobândirii independenței în 1991, Ucraina a adoptat o economie de piață liberă, iar începând cu 1998, toate companiile din acest sector s-au privatizat, ceea ce a determinat un progres foarte mare în acest domeniu. Deși în Ucraina, rasele sau majoritatea varietăților crescute nu sunt performante, aplicarea unor tehnici adecvate de management, îmbunătățirea calității furajelor și asigurarea unor condiții optime pentru o stare de sănătate cât mai bună a păsărilor a determinat o performanță remarcabilă.
 
În Ucraina, nu există legislație guvernamentală specifică pentru spațiul minim alocat fiecărei găini ouătoare, fiind estimat faptul că la nivel de fermă, găinilor li se alocă între 300 și 400 cm2 / cap. Echipamentul modern specifică o densitate mai mare în comparație cu bateriile cu cuști standard (model vechi). Unele ferme cu echipament din import alocă 7 păsări într-o cușcă pătrată cu latura de 50 cm, astfel spațiul fiind de 357 cm2 / cap. Densitatea depinde și de nivelul la care se situează prețul produsului. Atunci când prețul este estimat a fi unul ridicat, fermierii tind spre suprapopularea cuștilor (van Horne, 2014).

 
SISTEMELE DE PRODUCŢIE DIN ARGENTINA ÎN CONTEXTUL COMPETITIVITĂŢII

În Argentina, producția de ouă și procesarea acestora s-au dezvoltat concomitent ca sectoare, ajungând la 11 % din producția totală la nivel mondial. În privința exportului, acesta este unul dintre sectoarele cele mai dinamice, în ultimii ani importul fiind depășit de exporturi în această privință.
 
Referitor la practicile de bunăstare a animalelor, în Argentina nu există legislație specifică. Un studiu realizat în 2009 a arătat că sistemele de creștere sunt dotate cu baterii cu cuști standard, cu un spațiu mediu de 372 cm2 / cap, cu un minim de 278 cm2 și un maxim de 500 cm2. De asemenea, secționarea ciocului se realiza în toate unitățile, la vârsta de 12 zile, operațiunea în sine realizându-se diferit de la o unitate studiată la alta.

 
SISTEMELE DE PRODUCŢIE DIN INDIA ÎN CONTEXTUL COMPETITIVITĂŢII
 
În India, unul dintre marii producători de ouă de consum de la nivel mondial, dimensiunea fermelor variază între 5000 și 500000 capete, cu un ciclu de producție de 76 săptămâni și fără aplicarea tehnicii de năpârlire forțată. Deși sunt folosiți hibrizi importați din Vest, hibridul local BV-300 deține o mare parte din piața locală. Acesta este complet aclimatizat condițiilor privind furajul și clima, determinând în final o producție foarte mare de ouă (van Horne, 2014).
 
Fermele sunt dotate cu echipamente moderne, baterii cu cuști în 3-4 rânduri, pe trei nivele. Dimensiunea standard a cuștilor pentru 3 păsări este de 37,5 cm / 30 cm. Spațiul alocat fiecărei păsări ajunge astfel la 375 cm2 / cap. Această valoare este mult mai scăzută comparativ cu standardul UE, de 750 cm2 / cap (van Horne, 2014). În India, nu există standarde de bunăstare a animalelor, acest subiect nefiind unul considerat important la nivel guvernamental, iar în realitate, îmbunătățirea condițiilor privind bunăstarea este împiedicată de sărăcie, dar și de cultura hindusă a populației, mai precis de filozofia de viață.
 
În viitor, este estimată o creștere a pieței produselor avicole la nivel local, determinată de creșterea populației, astfel că producătorii locali se vor orienta spre comercializarea internă a propriilor produse, în detrimentul exporturilor. Cu toate acestea, unele dintre marile companii exportă produse din ouă în UE și Japonia, succesul datorându-se în mare parte costurilor reduse de producție (van Horne, 2014).