Institutul de Cercetări pentru Creşterea Păsărilor şi Animalelor Mici Baloteşti

 

DATE DIN ISTORIA INSTITUTULUI DE CERCETĂRI PENTRU CREŞTEREA PĂSĂRILOR ŞI ANIMALELOR MICI BALOTEŞTI

Cercetarea ştiinţifică în domeniul zootehnic are începuturile în a doua jumătate a secolului XIX, în cadrul Catedrei de Zootehnie de la Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău, care îşi are originile în Institutul de Agricultură de la Pantelimon, înfiinţat în anul 1852, cât şi la Şcoala Superioară de Medicină Veterinară, înfiinţată în anul 1856. Cercetările întreprinse în acea perioadă au vizat studiul cantitativ al producţiilor înregistrate în fermele individuale, precum şi date privind alimentaţia animalelor.

La iniţiativa Profesorului universitar Alexandru Locusteanu, în anul 1864, a luat fiinţă, pentru prima dată în lume, un INSTITUT ZOOTEHNIC. Acesta nu a avut o viaţă lungă, fiind desfiinţat în anul 1900. Totuşi, ulterior, în urma insistenţelor unui alt  mare cercetător, Profesorul Nicolae Filip, Institutul Zootehnic este reînfiinţat sub coordonarea Ministerului Agriculturii. Profesorul Nicolae Filip a fost, de altfel, şi unul dintre directorii institutului. 

În nota de fundamentare a fost specificat că formarea specia­liştilor în domeniul zootehnic poate duce la îmbunătăţirea performanţelor productive ale animalelor.

Concomitent cu înfiinţarea şi dezvoltarea cerce­tă­rilor în domeniul zootehnic a apărut şi cadrul legislativ al activităţii în acest domeniu. În anul 1926, s-a votat Legea creşterii, ameliorării şi producţiei, a sănătăţii animalelor. Rol important în apariţia acestei legi l-a avut Profesorul Gh. K. Constantinescu, fondatorul INSTITUTULUI NAŢIONAL ZOOTEHNIC. După înfiinţare, Institutul a funcţionat în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară, în curtea căreia, în anul 1930, a fost construită clădirea noului institut, cu laboratoare moderne şi bine dotate pentru perioada respectivă.

Pe lângă studierea animalelor din punct de vedere zootehnic, Institutul Zootehnic avea ca obiectiv şi formarea de specialişti în domeniul zootehniei, iar absolvenţilor Facultăţii de Medicină Veterinară, specializarea pe baze ştiinţifice în creșterea animalelor.

Institutul Zootehnic era sub coordonarea Facultăţii de Medicină Veterinară, iar decanul facultăţii era unul dintre directorii institutului. Astfel, Profesorul Paul Rigler, decanul Facultăţii de Medicină Veterinară, făcea parte din conducerea Institutului Zootehnic, alături de eminentul Profesor de zootehnie, Gh. K. Constantinescu.

În anul 1931 s-a luat hotărârea ca, sub coordonarea Institutului Zootehnic, să se înfiinţeze câte o Staţiune Experimentală în fiecare regiune a ţării, adică în Ardeal, Moldova, Muntenia şi Dobrogea.

Institutul Naţional Zootehnic îşi desfăşura activi­tatea în 3 secţii, şi anume:
- Secţia de Biologie, condusă de Prof. Gh. K. Constantinescu, din care mai făcea parte şi Prof. Alexandru Mauch, fondatorul cercetărilor în domeniul avicol;
- Secţia de Igienă, condusă de Prof. Alexandru Vechiu; 
- Secţia de Selecţie şi Propagandă, condusă de Prof. Dumitru Contescu.

Încă din anul 1935, activitatea de cercetare zootehnică se desfăşura şi în cadrul Secţiei de Creşterea Animalelor a Institutului de Cercetări Agricole a României (I.C.A.R.), secţie condusă de Prof. Constantin Băicoianu.

În perioada 1948-1949, odată cu reorganizarea activităţii de cercetare în domeniul zootehnic, secţia de zootehnie, din cadrul I.C.A.R., a fost asimilată în cadrul Institutului Zootehnic, care şi-a schimbat denumirea în INSTITUTUL CENTRAL ZOOTEHNIC (I.C.Z.)

Activitatea de cercetare s-a desfăşurat în Staţiuni de Cercetare, înfiinţate pe teritoriul ţării. La păsări, cercetări deosebit de importante s-au desfăşurat în Staţiunile: Băneasa, Ruşeţu, Bonţida şi Braşov.

Putem afirma că încă de la începutul existenţei Institutului Zootehnic au existat preocupări privind cercetarea în domeniul păsărilor. Astfel, Prof. Alexandru Locusteanu, în anul 1895, are meritul că, pe lângă înfiinţarea primului Institut de Cercetări Zootehnice din lume, a înfiinţat şi prima fermă avicolă cu scop de cercetare, în care să îşi desfăşoare activitatea studenţii de la Facultatea de Medicină Veterinară. Ferma era plasată în curtea facultăţii.

În cadrul Staţiunii de Cercetare Ruşeţu s-au desfă­şurat cercetări pe găini, curci şi raţe, remarcându-se lucrările întreprinse de Ing. Victor Vizitiu şi Dr. Mihail Ştefănescu. De asemenea, la Staţiunea Băneasa au efectuat cercetări importante Ing. Ioan Pop şi Ing. Viorica Dinu.

Anul 1970 a adus transformări profunde în domeniul cercetării zootehnice, odată cu înfiinţarea staţiunilor şi institutelor de ramură. Au fost înfiinţate următoarele: 
- Institutul de Cercetări pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti – director Prof. Vasile Temişan;
- Institutul de Cercetări pentru Nutriţia Animalelor Baloteşti – director Ing. Constantin Damian;
- Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Creşterea Porcinelor Periş – director Prof. Ion Dinu;
- Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Creşterea Ovinelor Palas – director Dr. Savu Timaru;
- Staţiunea Centrală de Cercetări Avicole Baloteşti – director Dr. Mihail Ştefănescu, ulterior s-a numit Staţiunea Centrală de Cercetări Avicole Corbeanca.
 

STAŢIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI AVICOLE CORBEANCA

În anul 1970, Staţiunea a luat fiinţă prin construirea şi punerea în funcţiune a noului sediu, situat la intrarea în Săftica, pe Şoseaua București-Ploiești, comuna Baloteşti (Ferma 1). Staţiunea dispunea de un sediu central, unde se găseau laboratoarele de cercetare şi sectorul administrativ. Lângă sediul central, în spatele acestuia, se găsea ferma de cercetare care dispunea de 24 de hale, echipate cu utilaje specifice  halelor de păsări (hrănire, adăpare, încălzire şi ventilaţie) pentru cercetare la sol şi baterie.

Capacitatea fermei: tineret 35.000 capete; găini adulte 42.000 capete; bibilici 4.000 capete; prepeliţe 2.500 capete.
Ferma dispunea de o staţie de incubaţie proprie, destinată exclusiv lucrărilor de cercetare.
Popularea fermei se făcea prin circuit închis, respectând principiul „totul plin, totul gol” pe sectoare. 

Laboratoarele de cercetare erau:
- Laboratorul de Ameliorare pentru Rase Uşoare, coordonat de Ing. Alexandru Mărăndici,  având colaboratori pe  Ing. Clemansa Ardelean, Dr. Mihai Panait;
- Laboratorul de Ameliorare Rase Grele, coordonat de Dr. Mihail Ştefănescu, împreună cu colaboratorii:  Dr.Theodor Ursu, Ing. Grigore Muscalu şi Dr. Ştefan Marcu;
- Laboratorul de Creşterea şi Ameliorarea Curcilor, coordonat de Dr. Theodor Edu;
- Laboratorul de Tehnologie, coordonat de Ing. Ioan Pop, colaboratori: Ing Ioan Chiornită, Ing. Paul Dobrescu şi Ing. Victor Vizitiu;
- Laboratorul de Nutriţie şi Studiul Produselor, coordonat de Ing. Rica Grunberg, colaboratori: biolog Ana Bianu, Dr. Alexandra Meica şi Dr. Mariana Ioniţă;
- Laboratorul de Reproducţie, coordonat de Dr. Petru Bunaciu, colaboratori: biochimist Anca Dinischiotu, biolog Maria Bunaciu, Dr. Paul Fălcescu şi Dr. Nicolae Dojană;
- Laboratorul de Fiziologie, coordonat de Dr. Virginia Mateescu, colaborator biolog Mihaela Mitran;
- Laboratorul de Citogenetică şi Grupe Sanguine, coor­donat de Dr. Ilie Gavrileţ, colaboratori: bio­log Alexandra Cureu, Dr. Constantin Popescu. Labo­ratorul, în decursul timpului, s-a unificat cu laboratorul de fiziologie, tematica axându-se în special pe lucrări de citogenetică.

Iniţial, lucrările de ameliorare s-au axat în principal pe ameliorarea liniilor de găini uşoare importate din Japonia şi a programelor de hibridare a acestora.

Domeniul tehnologic a vizat studierea luminii şi a miroclimatului asupra parametrilor de producţie la păsări.

Cercetări deosebit de interesante s-au efectuat privind studierea diferitelor sisteme de creştere. Plat­forma tehnologică a saţiunii permitea studierea creşterii păsărilor la sol şi baterie, urmărirea densităţii optime în diferite sisteme de creştere, precum şi comportamentul păsărilor în baterie în funcţie de densitate.

Cercetările de nutriţie şi studiul produselor au vizat stabilirea diferitelor reţete furajere în funcţie de categoria de păsări, cât şi influenţa structurii raţiei asupra calităţii carcaselor la puii broiler. S-a urmărit îmbogăţirea ouălor în carotenoizi, prin adăugarea unor suplimente în raţii, îmbunătăţind şi culoarea gălbenuşului.

În domeniul reproducţiei păsărilor, cercetările au vizat îmbunătăţirea performanţelor de reproducţie prin folosirea tehnologiilor moderne. S-a cercetat şi implementat în marile unităţi însămânţarea artificială pe specii. S-a pus la punct tehnologia însămânţărilor artificiale la păsările crescute în baterii, au fost sintetizaţi primii diluanţi pentru materialul seminal de pasăre, pe baza studierii compoziţiei chimice a acestuia, în funcţie de specie. Pentru prima dată în lume s-a demonstrat că spermatozoidul de pasăre foloseşte ca suport energetic un aminoacid, anume acidul glutamic, şi nu fructoza, ca în cazul spermatozoidului mamiferelor. Această ipoteză a fost acceptată de lumea ştiinţifică la Congresul Mondial de Avicultură de la Amsterdam, Olanda, în 1992.

În domeniul fiziologiei s-a studiat metabolismul păsărilor în funcţie de aportul energetic al raţiei, în funcţie de liniile existente în cadrul Staţiunii. Aceste cercetări au fost începute în cadrul I.C.Z. de către Dr. Pimen Stavar şi continuate cu succes de Dr. Virginia Mateescu. Studiile au continuat cu cercetări în domeniul citogeneticii, fiind primele cercetări din ţara noastră în acest domeniu la păsări. Studiile au dus la stabilirea unei metode de studiere a cromozomilor din pulpa penei de pasăre prin bandare, metoda folosită pentru primă dată în lume şi prezentată cu mare succes la Congresul Mondial de Avicultură de la Rio de Janeiro, Brazilia.

Printr-o muncă deosebit de asiduă în studiul grupelor sanguine, s-a folosit metoda electroforezei sângelui în vederea stabilirii purităţii liniilor de păsări importate. Rezultatele obţinute au fost publicate în reviste de specialitate şi Analele Staţiunii. Multe dintre lucrările efectuate în domeniul ameliorării păsărilor au fost finalizate prin hibrizi difuzaţi în marile întreprinderi avicole. Tehnologiile obţinute s-au aplicat pe scară largă, existând protocoale de aplicare în fermele de producţie.

Anul 1975 a adus o nouă organizare a Staţiunii Baloteşti, unitatea primind în subordine, de la Depar­tamentul de Stat, fermele 4 şi 5 de la Tâncăbeşti. Această dotare cu noi spaţii a permis lărgirea bazei de cercetare, aşa încât s-au extins cercetările la noi specii de păsări. 

S-au întreprins cercetări şi la palmipede, specie pe care nu se lucrase până atunci în cadrul institutului. Nucleul de raţe a fost adus de la SEZ Ruşeţu , precum şi Curca Bronzată şi Curca Albă de Beltzville. Ulterior, s-au mai adus 2 linii de curci albe de la Avicola Bacău. Cercetările au fost extinse pe noi specii: prepeliţe şi bibilici. Responsabilitatea programului a fost încre­dinţată doctorului T. Edu. Programul de cercetare pentru curci s-a dezvoltat până în anul 1979, când a fost mutat la Institutul Cartofului Braşov, împreună cu efectivele aflate în programul de selecţie.

Programul de cercetare pentru raţe a continuat în vederea obţinerii de hibrizi între raţa Peking şi Cambell, utilizând ca metodă de reproducţie însămânţarea artifi­cială. Cercetările de reproducţie s-au finalizat prin stabi­lirea unei metode de însămânţare artificială la palmipede, metodă folosită pentru primă dată în ţara noastră.

Pe baza studiilor biochimice a materialului seminal s-au sintetizat diluanţi specifici. În final s-a elaborat o tehnologie de reproducţie care să permită împerecherea celor două rase, care, în mod natural, nu se împerechează. Metoda a fost extinsă în unităţile de producţie, în fermele de palmipede specializate în scopul obţinerii de hibrizi pentru ficat gras.

Anul 1981 a produs din nou schimbări în activitatea de cercetare în toate institutele de cercetări zootehnice, după vizita fulger a lui Nicolae Ceauşescu din 22 aprilie. Vizita a fost organizată de pe o zi pe alta, după o noapte de pregătiri, pentru a putea primi pe Şeful Statului. A doua zi, Ceauşescu, împreună cu Ministrul Agriculturii, Angelo Miculescu, şi Ing. Stan Târlea, director general al Centralei Avicole, au vizitat institutul. Angelo Miculescu a informat că institutul dispune de efective de selecţie puţine, care, deşi sunt valoroase, nu pot asigura popularea marilor ferme avicole existente. După câteva zile s-a procedat la schimbarea directorului Dr. Mihail Ştefănescu cu Ing. Grigore Muscalu, specialist format în străinătate, cu o bună pregătire profesională în ameliorarea păsărilor şi un organizator de excepţie. De altfel, de numele lui este legată întreaga muncă de selecţie la găini rase grele în ţara noastră. A construit din temelii ferme de selecţie şi a format cadre necesare muncii de selecţie şi ameliorare în Avicola Tărtăşeşti, ulterior Centrul de Selecţie şi Ameliorare rase grele din Centrala Avicolă.  Denumirea Staţiunii s-a schimbat în acelaşi an şi a devenit INSTITUTUL DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU PĂSĂRI ŞI ANIMALE MICI BALOTEŞTI (I.C.P.P.A.M.).

Odată cu schimbarea denumirii s-au schimbat şi direcţiile de cercetare din cadrul institutului. Institutul a fost orientat să răspundă nevoilor de producţie ale Centralei Avicole. De altfel de la nivel central s-a cerut reorientarea tuturor institutelor, punându-se accent pe valorificarea cercetărilor, prin aplicarea lor în producţie. Toate institutele zootehnice au fost obligate să dezvolte un sector de producţie care să asigure finanţarea acti­vi­tăţii de cercetare. 

Institutul a fost reorganizat, a dispus de mai mulţi bani, s-a lărgit baza de cecetare prin dotarea laboratoarelor, iar personalul de cercetare a fost sprijinit să efectueze vizite de documentare în străinătate. Direc­torul institutului, Ing. Grigore Muscalu, a preluat conducerea programului de ameliorare la găini rase grele. Viziunea sa privind direcţiile de ameliorare au dus la obţinerea unor performanţe deosebite în marea producţie. Pentru a putea desfăşura în bune condiţii pro­gramul, a construit o nouă bază de cercetare, formată din 18 hale şi o staţie de incubaţie modernă (fermele 2 şi 3). Scopul construirii acestei noi platforme de cer­ce­tare a fost acela de a putea face reproducţia raselor grele la nivel de părinţi şi bunici, în vederea producerii materialului biologic, necesar fermelor de producţie din ţară.

Capacitatea fermei era de 51.000 capete tineret și de 62.000 capete adult. Producţia de ouă obţinută de la adulte se valorifica prin staţia de incubaţie proprie, pentru repopularea fermelor de reproducţie din ţară, cu pui de o zi. În medie se difuzau un milion pui de o zi pe an. Producţia maximă de pui difuzaţi a fost de 14 milioane /an.

Diferitele combinaţii se testau în institut sub as­pectul sporului în greutate şi al consumului specific. Carcasele erau analizate sub aspect calitativ de către cercetătorii din cadrul Laboratorului de Studiu al Calităţii Produselor.

Pentru a uşura munca cercetătorilor a fost construit la Chitila un abator, unde se examinau loturile experimentale, aflate în programul de testare.

Titulatura Institutului cuprinde şi Animale Mici, ceea ce demonstrează că au existat şi preocupări noi.  Astfel s-au abordat cercetări în domeniul creşterii iepurilor. S-a constituit o bază de cercetare (ferma 6),  formată din 2 module a 4 hale cu o capacitate de 1000 de iepuri/hală. Iniţial au fost importate 4 linii pure, ce urmau să fie folosite în programele de hibridare şi ameliorare. Pe lângă programele de  ameliorare s-au desfăşurat cercetări tehnologice privind studierea microclimatului în halele de iepuri. Responsabilitatea cercetărilor a fost încredinţată următorilor cercetători: Dr. Iuliana Câmpeanu, Ing. Felicia Pană şi Dr. Nicolae Drăgan.

Cercetările de reproducţie au vizat folosirea însămânţărilor artificiale şi inducerea ovulaţiei la iepu­roaică. Lucrările de nutriţie au avut drept scop stabilirea raportului optim de celuloză-proteină în funcţie de vârstă.

Activitatea de cercetare s-a concretizat pe lângă livrarea de material biologic de bună calitate şi în lucrări de cercetare publicate atât în Analele Institutului, cât şi în diverse reviste de specialitate, congrese europene şi mondiale. În ultimii 15 ani ai existenţei institutului, cercetătorii au participat cu lucrări ştiinţifice la toate congresele europene şi mondiale, făcându-se remarcaţi şi apreciaţi, fiind citaţi în lucrările de specialitate apărute ulterior. La Congresul de Avicultură de la Amsterdam, din 1992, Dr. P. Bunaciu a fost ales membru plin al Comitetului European – Comisia 6 „Reproducţie”.

În perioada 1971-1989 au fost editate 6 volume de lucrări ştiinţifice, apărute la început ca „Analele Institutului”, apoi s-au numit „Lucrările ştiinţifice ale ICPPAM”, în care au fost publicate un număr de 165 lucrări ştiinţifice, totalizând 1722 pagini. La aceste lucrări se adaugă lucrările susţinute şi publicate la diverse simpozioane şi congrese din ţară şi străinătate.

Cercetătorii institutului au fost prezenţi cu lucrări în reviste de specialitate, cum ar fi „Revista de Zootehnie şi Medicină Veterinară”. De la începutul anilor 1980 până în 1989, lucrările de cercetare realizate în cadrul institutului se finalizau cu rapoarte de cercetare, care cuprindeau tehnologii ce se puteau aplica în marea producţie. Institutul se poate mândri că Centrala Avicolă a aplicat cu succes tehnologiile şi recomandările făcute de cercetătorii institutului. Materialul biologic deosebit de valoros era apreciat şi solicitat atât de marile unităţi crescătoare de păsări, cât şi de micii crescători.

Institutul dispunea de o colecţie de rase pure, care cu o deosebită atenţie erau menţinute într-o genotecă foarte valoroasă, care a fost distrusă odată cu desfiinţarea institutului în anul 2004.

După anul 1989, odată cu desfiinţarea Centralei Avicole, institutul a fost tratat ca societate comercială,  deşi Hotărârile de Guvern 1284/08.10.1990 şi 100/1991 precizau că institutul îşi va păstra statutul de cercetare.

Prin Hotărârea de Guvern 125/1990, institutului i-a fost trasat ca obiectiv de activitate principal să execute cercetare tehnologică pentru păsări şi animale mici, să execute lucrări de ameliorare şi selecţie, lucrări cu obiectiv principal aplicarea rezultatelor în producţie şi sprijinirea unităţilor de producţie cu material biologic şi tehnologie.

Odată cu prăbuşirea aviculturii româneşti şi desfiinţarea a 40 de unităţi avicole din cele 47 mari unităţi existente în 1989, s-a redus şi cerinţa de material biologic, reprezentată de pui de o zi livraţi, aceasta con­stituind principala activitate economică şi  sursa de venit pentru institut. Dacă în 1989, institutul livra unităţilor de producţie 14 milioane de pui, în anul 2001, institutul a livrat 2 milioane, ceea ce a însemnat o reducere de 7 ori a veniturilor. Trebuie menţionat că în această perioadă cheltuielile cu întreţinerea efectivelor de cercetare erau foarte mari, determinate în principal de scumpirea furajelor şi a energiei. Acestea au determinat intrarea în criză economico-financiară. 

Baza materială  a institutului în momentul desfiinţării era reprezentată de: 6 ferme; o fabrică de nutreţuri combinate; 1 abator; 2 staţii de incubaţie; laboratoare de cercetare fundamentală de: genetică, ameliorare, tehnologie, nutriţie, fiziologie, şi reproducţie; suprafaţa de teren de 122,5 ha de care dispunea institutul, situat în perimetrul lacurilor Săftica, Tâncăbeşti, Chitila şi pădurea Scroviștea. 

În momentul desfiinţării, institutul dispunea de următoarele efective: 18 linii păsări rase de carne; 12 linii păsări rase uşoare; 1 populaţie selecţionată de prepeliţe; 1 populaţie selecţionată de bibilici; hibrizi selecţionaţi pentru calitatea deosebită a cărnii şi capacitatea de a se adapta normelor de creștere ecologică, fără ingrediente sintetice, obţinând performanţe deosebite de producţie.

Pe baza cercetărilor întreprinse, pe lângă lucrările ştiinţifice elaborate şi publicate, în reviste din ţară şi străinătate, au fost brevetate 19 invenţii şi inovaţii, şi omologate 14 linii de păsări şi iepuri.

Exemplare de păsări din patrimoniul genetic al ICPPAM Baloteşti au obţinut mai multe titluri de campioni naţionali. 

Graba cu care s-a făcut privatizarea a distrus, din punct de vedere ştiinţific, truda şi rezultatele multor generaţii de cercetători, care au desfăşurat activităţi în domeniul aviculturii româneşti. 

În loc de concluzii, se impune întrebarea firească: cine a avut interesul să distrugă o asemenea valoare naţională, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi un valoros centru de formare a specialiştilor atât pentru activitatea de cecetare cât şi pentru producţie, prin participarea studenţilor de la Facultatea de Medicină Veterinară şi Zootehnie în pregătirea profesională?