PLEDOARIE PENTRU APLICAREA INTEGRALĂ A PAC ÎN AGRICULTURA ROMÂNIEI

Pledoarie pentru aplicarea integrală a PAC în agricultura României

În anii '50, '60, secolul trecut, CEE (Comunitatea Economică Europeană), formată din È™ase țări membre la vremea respectivă, îÈ™i asigura necesarul de produse agroalimentare esenÈ›iale la nivelul de 80% grad de autosuficiență. De aceea, statele membre fondatoare au fost de acord ca agricultura să fie inclusă în piaÈ›a europeană, cu o politică agricolă comună (PAC) care să armonizeze politicile naÈ›ionale de sprijin È™i să stabilească bariere vamale comune pentru bunurile venite din state nemembre.

Obiective, principii fundamentale și instrumente financiare ale PAC
Principiile funcÈ›ionării È™i punerea în practică a PAC au fost stabilite în cadrul conferinÈ›ei de la Stresa (Italia), în 1958, la care au participat miniÈ™trii agriculturii din cele È™ase state membre.
Pentru ca PAC să fie funcÈ›ional în interesul producătorului agricol, dar È™i al consumatorului, a fost nevoie să se stabilească principalele obiective È™i principiile fundamentale care stau la baza politicii agricole comune È™i care au rămas neschimbate de-a lungul anilor. Pentru atingerea obiectivelor PAC, au fost evident promovate È™i instrumentele financiare, acestea fiind singurele care au suferit modificări în urma mai multor reforme ale PAC.
În art. 39 al Tratatului de la Roma sunt prevăzute principalele obiective ale PAC, È™i anume:
a) CreÈ™terea productivității agricole, încurajând modernizarea exploa­ta­È›iilor.
b) Garantarea unui standard de viață echitabil populației agricole, la paritate cu alte sectoare de activitate.
c) Stabilizarea pieÈ›elor produselor agricole, evitând alternanÈ›a dintre creÈ™terea È™i prăbuÈ™irea preÈ›urilor.
d) Garantarea stabilității aprovizionării cu alimente, dar la prețuri rezonabile pentru consumatori.

Principiile fundamentale care stau la baza PAC, în număr de trei, sunt interdependente, neputând funcÈ›iona separat:
a) Crearea şi menținerea unei singure pieţe şi a unor prețuri comune.
b) PreferinÈ›a comunitară, care se manifestă prin orientarea consu­matorilor pentru produsele realizate în interiorul UE, cumpărătorii de produse necomunitare fiind nevoiÈ›i să plătească un supracost.
c) Solidaritatea financiară, prin care statele membre participă împreună la constituirea resurselor È™i beneficiază de finanÈ›area cheltuielilor legate de PAC.
Instrumentul financiar utilizat încă de la începutul aplicării practice a PAC È™i pentru atingerea obiectivelor strategice a fost sistemul de susÈ›inere a preÈ›urilor. 
Sistemul garantării preÈ›urilor de producÈ›ie a constituit miezul PAC, adică agricultorii primeau un preÈ› minim pentru produsele lor, chiar dacă acestea erau excedentare È™i astfel contribuiau la acumularea stocurilor, care trebuiau exportate pe piaÈ›a mondială apelând la subvenÈ›ii.

Urmări ale aplicării măsurilor PAC în agricultura UE
După circa 10 ani de aplicare a acestui set de politici, majoritatea produselor agricole (cereale, carne de vită, produse lactate, carne de pasăre È™i legume) erau asigurate în proporÈ›ie de 100% din producÈ›ie proprie.
După 30 de ani de aplicare a acestui set de politici, UE producea cu 20% mai multe cereale decât avea nevoie, excedentul rămas după scăderea exporturilor È™i a stocurilor strategice fiind destul de important.
În această perioadă de 30 de ani de aplicare a PAC în forma sa iniÈ›ială, producÈ›ia agricolă a UE a crescut în medie cu 2% pe an, în timp ce cererea stagna sau era în scădere. Acesta a fost momentul când Comisia Europeană a decis prima reformă a PAC, care a avut loc în 1992. Important de reÈ›inut că reforma din 1992 È™i cele care au urmat au menÈ›inut setul de obiective strategice È™i principiile fundamentale, dar au schimbat instrumentele financiare, respectiv s-a trecut de la preÈ›ul minim garantat la o combinaÈ›ie preÈ› minim garantat È™i plăți compensatorii, iar ulterior la plăți directe pe suprafață sau cap de animal, adică plăți decuplate.
Concluzia care se desprinde este că în urma aplicării setului iniÈ›ial de politici agricole, agricultura UE a răspuns pozitiv, recuperând deficitul de producÈ›ie internă de la 80% grad de autosuficiență la 120 – 130% grad de autosuficiență, până la reforma din 1992 (Mc. Sharry).
De remarcat că PAC nu putea și nu poate fi implementată fără o structură instituțională corespunzătoare.

Implementarea PAC în România - recomandări
România s-a integrat în UE în anul 2007, moment în care PAC avea la activ patru reforme privind instrumentele financiare, dar avea aceleaÈ™i obiective È™i principii fundamentale.
Analizând obiectivele PAC È™i cum au fost acestea implementate în agricultura României, vom constata că primele două obiective sunt relativ bine implementate, prin două AgenÈ›ii NaÈ›ionale, respectiv, AFIR, pentru modernizarea fermelor, È™i APIA, pentru subvenÈ›iile pe suprafață sau cap de animal.
Obiectivul privind stabilizarea pieÈ›elor nu este deloc implementat în piaÈ›a produselor agricole din România, respectiv nu există instituÈ›ia pieÈ›ei produselor agroalimentare, structurile de piață agroalimentară È™i nici instrumente de intervenÈ›ie, conform legislaÈ›iei UE, atunci când piaÈ›a o cere.
De asemenea, garantarea securității aprovizionării cu alimente, la preÈ›uri rezonabile pentru consumatori, în România este nerealizat datorită importurilor masive de produse agroalimentare la preÈ›uri foarte mici È™i de calitate îndoielnică. România, ca una dintre principalele forÈ›e agricole din UE, îÈ™i asigură în mare parte consumul intern cu produse aduse din țări membre UE (comerÈ› intracomunitar), în timp ce ramuri importante ale agriculturii (zootehnia, de exemplu) sunt la un nivel mult sub potenÈ›ial.
Întrucât, în cazul României, implementarea politicilor agricole comune s-a realizat doar parÈ›ial, două dintre obiectivele strategice ale PAC sunt tratate superficial sau deloc, propunem următoarele acÈ›iuni:
1) ÎnfiinÈ›area Comitetului NaÈ›ional pentru PiaÈ›a Agroalimentară È™i ProtecÈ›ia Consumatorilor, format din reprezentanÈ›i ai MADR, MFP, ANSVSA, ANPC, ce va funcÈ›iona ca structură de cooperare interinstituÈ›ională, fără personalitate juridică, cu rolul de a coordona supravegherea pieÈ›ei agroalimentare È™i protecÈ›ia consumatorilor.
2) Stabilirea produselor È™i grupelor de produse în concordanță cu OCP, prevăzute în Reg. 1234/2007, recunoaÈ™terea OIPA pentru acestea È™i aplicarea setului de politici specifice fiecărui grup de produse;
3) Organizarea dialogului instituÈ›ional între Comitetul NaÈ›ional pentru PiaÈ›a Agroalimentară È™i ProtecÈ›ia Consumatorilor È™i OIPA pe produs.
4) ProtecÈ›ia fermelor față de PCN ale unor întreprinderi puternice din piață, care sunt capabile să obÈ›ină profituri din poziÈ›ia unor operatori mari față de producătorii mici, răspândiÈ›i pe tot teritoriul țării, slab informaÈ›i. Din cauza faptului că această protecÈ›ie nu funcÈ›ionează astăzi, consumatorii sunt nevoiÈ›i să plătească preÈ›uri mult mai mari pentru produsele agroalimentare.