PLEDOARIE PENTRU APLICAREA INTEGRALĂ A PAC ÎN AGRICULTURA ROMÂNIEI

PLEDOARIE PENTRU APLICAREA INTEGRALĂ A PAC ÎN AGRICULTURA ROMÂNIEI

Pledoarie pentru aplicarea integrală a PAC în agricultura României


În anii '50, '60, secolul trecut, CEE (Comunitatea Economică Europeană), formată din șase țări membre la vremea respectivă, își asigura necesarul de produse agroalimentare esențiale la nivelul de 80% grad de autosuficiență. De aceea, statele membre fondatoare au fost de acord ca agricultura să fie inclusă în piața europeană, cu o politică agricolă comună (PAC) care să armonizeze politicile naționale de sprijin și să stabilească bariere vamale comune pentru bunurile venite din state nemembre.


Obiective, principii fundamentale și instrumente financiare ale PAC
Principiile funcționării și punerea în practică a PAC au fost stabilite în cadrul conferinței de la Stresa (Italia), în 1958, la care au participat miniștrii agriculturii din cele șase state membre.
Pentru ca PAC să fie funcțional în interesul producătorului agricol, dar și al consumatorului, a fost nevoie să se stabilească principalele obiective și principiile fundamentale care stau la baza politicii agricole comune și care au rămas neschimbate de-a lungul anilor. Pentru atingerea obiectivelor PAC, au fost evident promovate și instrumentele financiare, acestea fiind singurele care au suferit modificări în urma mai multor reforme ale PAC.
În art. 39 al Tratatului de la Roma sunt prevăzute principalele obiective ale PAC, și anume:
a) Creșterea productivității agricole, încurajând modernizarea exploa­ta­țiilor.
b) Garantarea unui standard de viață echitabil populației agricole, la paritate cu alte sectoare de activitate.
c) Stabilizarea piețelor produselor agricole, evitând alternanța dintre creșterea și prăbușirea prețurilor.
d) Garantarea stabilității aprovizionării cu alimente, dar la prețuri rezonabile pentru consumatori.

Principiile fundamentale care stau la baza PAC, în număr de trei, sunt interdependente, neputând funcționa separat:
a) Crearea şi menținerea unei singure pieţe şi a unor prețuri comune.
b) Preferința comunitară, care se manifestă prin orientarea consu­matorilor pentru produsele realizate în interiorul UE, cumpărătorii de produse necomunitare fiind nevoiți să plătească un supracost.
c) Solidaritatea financiară, prin care statele membre participă împreună la constituirea resurselor și beneficiază de finanțarea cheltuielilor legate de PAC.
Instrumentul financiar utilizat încă de la începutul aplicării practice a PAC și pentru atingerea obiectivelor strategice a fost sistemul de susținere a prețurilor. 
Sistemul garantării prețurilor de producție a constituit miezul PAC, adică agricultorii primeau un preț minim pentru produsele lor, chiar dacă acestea erau excedentare și astfel contribuiau la acumularea stocurilor, care trebuiau exportate pe piața mondială apelând la subvenții.


Urmări ale aplicării măsurilor PAC în agricultura UE
După circa 10 ani de aplicare a acestui set de politici, majoritatea produselor agricole (cereale, carne de vită, produse lactate, carne de pasăre și legume) erau asigurate în proporție de 100% din producție proprie.
După 30 de ani de aplicare a acestui set de politici, UE producea cu 20% mai multe cereale decât avea nevoie, excedentul rămas după scăderea exporturilor și a stocurilor strategice fiind destul de important.
În această perioadă de 30 de ani de aplicare a PAC în forma sa inițială, producția agricolă a UE a crescut în medie cu 2% pe an, în timp ce cererea stagna sau era în scădere. Acesta a fost momentul când Comisia Europeană a decis prima reformă a PAC, care a avut loc în 1992. Important de reținut că reforma din 1992 și cele care au urmat au menținut setul de obiective strategice și principiile fundamentale, dar au schimbat instrumentele financiare, respectiv s-a trecut de la prețul minim garantat la o combinație preț minim garantat și plăți compensatorii, iar ulterior la plăți directe pe suprafață sau cap de animal, adică plăți decuplate.
Concluzia care se desprinde este că în urma aplicării setului inițial de politici agricole, agricultura UE a răspuns pozitiv, recuperând deficitul de producție internă de la 80% grad de autosuficiență la 120 – 130% grad de autosuficiență, până la reforma din 1992 (Mc. Sharry).
De remarcat că PAC nu putea și nu poate fi implementată fără o structură instituțională corespunzătoare.


Implementarea PAC în România - recomandări
România s-a integrat în UE în anul 2007, moment în care PAC avea la activ patru reforme privind instrumentele financiare, dar avea aceleași obiective și principii fundamentale.
Analizând obiectivele PAC și cum au fost acestea implementate în agricultura României, vom constata că primele două obiective sunt relativ bine implementate, prin două Agenții Naționale, respectiv, AFIR, pentru modernizarea fermelor, și APIA, pentru subvențiile pe suprafață sau cap de animal.
Obiectivul privind stabilizarea piețelor nu este deloc implementat în piața produselor agricole din România, respectiv nu există instituția pieței produselor agroalimentare, structurile de piață agroalimentară și nici instrumente de intervenție, conform legislației UE, atunci când piața o cere.
De asemenea, garantarea securității aprovizionării cu alimente, la prețuri rezonabile pentru consumatori, în România este nerealizat datorită importurilor masive de produse agroalimentare la prețuri foarte mici și de calitate îndoielnică. România, ca una dintre principalele forțe agricole din UE, își asigură în mare parte consumul intern cu produse aduse din țări membre UE (comerț intracomunitar), în timp ce ramuri importante ale agriculturii (zootehnia, de exemplu) sunt la un nivel mult sub potențial.
Întrucât, în cazul României, implementarea politicilor agricole comune s-a realizat doar parțial, două dintre obiectivele strategice ale PAC sunt tratate superficial sau deloc, propunem următoarele acțiuni:
1) Înființarea Comitetului Național pentru Piața Agroalimentară și Protecția Consumatorilor, format din reprezentanți ai MADR, MFP, ANSVSA, ANPC, ce va funcționa ca structură de cooperare interinstituțională, fără personalitate juridică, cu rolul de a coordona supravegherea pieței agroalimentare și protecția consumatorilor.
2) Stabilirea produselor și grupelor de produse în concordanță cu OCP, prevăzute în Reg. 1234/2007, recunoașterea OIPA pentru acestea și aplicarea setului de politici specifice fiecărui grup de produse;
3) Organizarea dialogului instituțional între Comitetul Național pentru Piața Agroalimentară și Protecția Consumatorilor și OIPA pe produs.
4) Protecția fermelor față de PCN ale unor întreprinderi puternice din piață, care sunt capabile să obțină profituri din poziția unor operatori mari față de producătorii mici, răspândiți pe tot teritoriul țării, slab informați. Din cauza faptului că această protecție nu funcționează astăzi, consumatorii sunt nevoiți să plătească prețuri mult mai mari pentru produsele agroalimentare.