OUL, un aliment miraculos

O lungă perioadă de timp, oul a fost considerat un aliment dăunător sănătăţii, mai ales dacă ar fi depăşit în consum 120 de ouă pe an, sau două ouă pe săptămână. Iar restricţia era cu atât mai credibilă cu cât era impusă de medicina americană, cunoscută prin rigurozitatea sa. Omenirea a recepţionat ca atare acest mesaj, care a restricţionat consumul de ouă timp de 40 de ani! Apoi, medicina americană şi-a făcut „mea culpa” şi a transmis omenirii un nou mesaj, total diferit de celălalt: „omul poate să consume câte ouă vrea!” Acest ultim mesaj a fost transmis omenirii în urmă cu cca 20 de ani. Aşadar, calendaristic, restricţia a fost valabilă din anii '50 până în anii '90, după care a urmat perioada de „liber pentru consum”, care există şi în prezent.
Am extras, de pe internet sau din diferite alte surse, argumentele „pro” ale consumului de ouă. Aceste argumente ni s-au părut foarte convingătoare. Ele ar trebui să fie făcute cunoscute publicului larg, dezinformat timp de 40 de ani, datorită unei erori medicale de neînţeles, şi apoi de falşi „prieteni ai animalelor”, sau de „nutriţionişti de ocazie”, care au continuat campania de denigrare a ouălor, chiar după ce o nouă generaţie de medici le-au reabilitat.
Ne facem datoria de a publica, în paginile revistei „AVICULTORUL”, aceste ultime opinii care reabili­tează oul. Ele sunt foarte convingătoare,iar oamenii de ştiinţă care le publică se bazează pe cercetări şi studii făcute timp îndelungat pe un număr impresionant de mare de subiecţi.
Am fi bucuroşi dacă aceste noi argumente ar pune punct discuţiei prelungite asupra adevăratei calităţi a ouălor în alimentaţia oamenilor,obligându-i pe producători să realizeze din ce în ce mai multe ouă şi pe consumatori să le consume, în aceeaşi măsură, în interesul bunei lor sănătăţi.
 
 
Ce se întâmplă cu tine dacă mănânci un ou pe zi? Este de-a dreptul neaşteptat. Oul este un pro­dus natural de excepţie, neapreciat la reala lui valoare terapeutică. În compoziţia acestui aliment sunt strânse la un loc peste 80% din vitaminele şi substanţele menite să hrănească organismul uman şi să îl menţină sănătos.
 
 
TRATAMENTE PREVENTIVE CU OUĂ:
 
Alzheimer - mai multe studii făcute în Statele Unite arată că aproximativ 90% din populația statelor cu alimentație de tip occidental are un deficit de colină în alimentație. Conținută în abundență în gălbenușul de ou, colina este o substanță cu un rol extrem de important în formarea acetilcolinei, implicată în transmiterea impulsurilor nervoase și care este deficitară la persoanele care suferă de demență senilă, în general, și de Alzheimer în special. Suplimentarea cantităților de colină prin consumul gălbenușului de ou crud este, ca atare, un bun mijloc profilactic împotriva acestei afecțiuni.
 
Degenerescența maculară - două studii făcute la Universitatea de Medicină din Massa­chu­setts, Statele Unite, au arătat că persoanele care consumă un gălbenuș de ou pe zi au în sânge o concentrație de luteină și de zeaxantină mult mai mare decât persoanele cu o dietă fără ouă proaspete. Or, creșterea concentrației acestor două substanțe în sânge (de fapt, sunt pigmenții care dau culoarea specifică gălbenu­șului) reduce cu peste 50% riscul apariției și al evoluției degene­rescenței maculare.
 
Cataracta - într-un alt studiu, cercetătorii danezi au demonstrat că un ou consumat zilnic reduce în medie cu 26% riscul de a dezvolta cataracta odată cu înaintarea în vârstă. De acest efect sunt de „vină”, din nou, cei doi pigmenți men­ționați, adică luteina și zeaxantina, care sunt antioxidanți puternici, stopând sau încetinind procesele degenerative din organism.
 
Malnutriția - cercetările medicale arată ca ouăle aduc un aport foarte important de ami­no­acizi esențiali, de oligoelemente și de vitamine extrem de necesare sănătății organismului. Astfel, boli specifice malnutriției, cum ar fi rahitismul, anemia, avitaminoza etc., sunt evitate, consumând 1-2 ouă zilnic, în mod constant. De altfel, obiceiul de a consuma multe ouă în perioada Paștelui este o măsură foarte înțeleaptă de a compensa unele carențe nutritive din timpul celor șapte săptămâni de post de dinainte, timp în care se consumă exclusiv hrană vegetală.
 
Boala coronariană și infarctul miocardic - vreme de mai multe decenii s-a crezut că un con­sum regulat de ouă este un factor cauzator de boli ale arterelor, și aceasta, din cauza conți­nutului ridicat de colesterol din gălbenușul de ou. În ultimii cincisprezece ani însă tot mai multe studii au arătat că lucrurile stau exact pe dos, consumul de ouă proaspete nefiind un factor agravant, ci unul profilactic pentru boala coronariană. De exem­plu, cercetări făcute la prestigioasa Univer­sitate de Medicină Harvard au arătat ca un consum regulat de ouă transformă homocisteina (un aminoacid neurotoxic, periculos pentru vasele de sânge și inimă) într-o substanță inofensivă pentru sistemul cardiovascular. Mai mult, consumul regulat de ouă previne oxidarea colesterolului și a trigliceridelor pe artere, fiind un excelent profilactic pentru ateroscleroză. Nu în ultimul rând, studiile au arătat că un consum regulat de ouă proaspete reduce riscul de infarct miocardic.
 
Trombozele - cercetări făcute în anul 2003 în Coreea de Sud au arătat că un consum zilnic de gălbenuș de ou are efecte antiagregante plachetare, prevenind formarea trombilor (cheagurilor de sânge). Conform respectivelor cercetări, efectul de prevenire al trombozelor este direct propor­țional ca intensitate cu cantitatea de gălbenuș consumată zilnic. Curele de 1-2 săptămâni, timp în care se con­sumă unul-două gălbenușuri de ou pe zi, sunt un excelent mijloc de prevenire a trombozelor, mai ales primăvara, când alimentația cu multe verdețuri favorizează coagularea mai rapidă a sângelui.
 
Cancerul mamar - un studiu inițiat de Universitatea de Medicină din Oregon, Statele Unite, și desfășurat în Shanghai (sudul Chinei), pe un eșantion de peste 1000 de femei, a arătat ca riscul de a dezvolta cancer la sân scade simțitor la femeile care consumă frecvent galbenuș de ou proaspăt. De „vină” pentru acest efect sunt, se pare, substanțele cu puternic efect antioxidant din ou, care stopează procesele de transformare a celulelor sănătoase în celule maligne.
 
 
TRATAMENTE INTERNE:
 
Tulburări de memorie - se face o cură de patru săptămâni, timp în care se consuma câte 1-2 gălbenușuri de ou pe zi. Această cură se poate re­peta după o pauză de minimum trei săptămâni și, datorită aportului sau de lecitină, colina și alte sub­stanțe implicate în procesele de transmitere a impulsurilor nervoase la nivelul creierului, are efec­te gradate de ameliorare a funcției de memorare. Se pare că și alte funcții cognitive, cum ar fi atenția ori capacitatea de corelare, sunt îmbunătățite de consumul de gălbenuș de ou proaspăt.
 
Sindrom de oboseală cronică, deficit de atenție - se face un tratament de 1-2 luni, timp în care se consumă două ouă pe zi, câte 5 zile pe săptămână. Cel mai bine se asociază ouăle cu alimente cum ar fi urzica, spanacul ori leurda, bo­gate în clorofilă și ușor de digerat, cu care fac un tandem excelent pentru recuperarea capaci­tăților psihice și fizice.
 
Colesterol și trigliceride mărite - cei mai mulți dintre noi știu că ouăle nu sunt bune, deoarece măresc valorile colesterolului din sânge. Realitatea este mult mai nuanțată: în organismul nostru există două tipuri de colesterol. Coles­terolul cu densitate mare (HDL) este numit și „colesterolul bun”, deoarece împiedică apariția pe vasele de sânge a depunerilor de grăsimi, pe care le menține în stare solubilă, acest tip de colesterol fiind un factor cheie în prevenirea bolilor de inimă. Colesterolul cu densitate scăzută (LDL), în schimb, este „colesterolul rău”, care se depune pe artere și duce la apariția bolilor cardiovasculare. Ei bine, ouăle, conform ultimelor studii, cresc doar „colesterolul bun”, cel „rău” rămânând la valorile normale. Peste 255 de studii, făcute pe un număr total de 8.000 de persoane, vin să demonstreze efectul pozitiv al consumului de ouă proaspete asupra oamenilor cu valori ale colesterolului sau ale trigliceridelor peste cele normale. Înlocuirea consumului de carne, de grăsimi hidrogenate (margarina), de prăjeli, cu consumul de ouă este, probabil, prima și cea mai eficientă măsură pentru ținerea sub control a acestei probleme de sănătate.
 
Fracturi, tulburări de calcifiere - ouăle sunt printre foarte puținele alimente care conțin vitamina D naturală, esențială pentru asimilarea calciului și pentru fixarea sa în oase. Mai mult, consumul de aminoacizi și de vitamine din ouă accelerează procesele de regenerare a țesuturilor, inclusiv a țesutului osos. Ca atare, pentru refacerea mai rapidă după fracturi se recomandă o cură de 30-45 de zile, timp în care se consumă câte 1-2 ouă proaspete pe zi.
 
Reumatism - un studiu făcut în Grecia, sub conducerea prof. dr. P. Detopolou, arată ca anu­mite combinații de alimente au efecte antiinflamatoare articulare spectaculoase, comparabile cu cele ale medicamentelor de sinteză. Colina con­ținută în ouă este una din cele mai bune substanțe antiinflamatoare, dar aceasta, atunci când este consumată în asociere cu o altă substantă, betaina, pe care o găsim în spanac și în sfecla roșie. Așa­dar, dacă vreți să scăpați de durerile de articulații, de membrele înțepenite și lipsite de mobilitate, consumați tradiționalul spanac cu ochiuri fierte în apă, ori ouă cu salată de sfeclă roșie. Aceste alimente, consumate de 4-5 ori pe săptămână, vreme de minimum 3 luni, asociate și cu alti factori terapeutici (regim cu multe crudități, gimnastică medicală) vă vor ajuta nesperat de mult în lupta cu afecțiunile reumatice.
 
Obezitate, supraponderalitate - un colectiv de cercetători de la Universitatea din Louisiana, Statele Unite, a studiat efectul consumului de ouă asupra pacienților supraponderali. Testul a fost făcut pe 160 de pacienți, dintre care jumătate au con­sumat la fiecare mic dejun două ouă, iar ceilalți aceeași cantitate de calorii, dar din alte surse, cum ar fi carnea, produsele lactate, pâinea etc. Simultan, la ambele grupuri de pacienți, numărul de calorii din dieta zilnică a fost redus în aceeași măsură. După opt săptămâni de regim, rezultatele au fost surprinzătoare: grupul celor care au consumat ouă la micul dejun a scăzut în medie cu o greutate de aproape două ori mai mare decât cei din grupul de control (2,4 kg față de 1,4 kg). Așadar, dacă vreți să slăbiți, impuneți-vă restricții alimentare nu prea severe, și nu uitați să consumați ouă la micul dejun, iar efectele vor fi surprinzătoare, la modul cel mai plăcut.
 
Sarcina - oul este, se pare, alimentul ideal pentru femeile însărcinate. În primul rând, ouăle sunt foarte bogate în colină, esențială pentru dezvoltarea sistemului nervos al foetusului. Apoi, sunt bogate în fier asimilabil, în vitamine din complexul B, în vitamina D (esențială pentru dezvoltarea sistemului osos al foetusului), fiind foarte bine tolerate de organism. Se recomandă consumul a două ouă pe zi, de cinci ori pe săptămână, mai ales la micul dejun. Cea mai bună formă de administrare sunt ouăle fierte, ușor de digerat și asimilat. Același „tratament” este foarte valoros și în timpul alăptării, stimulând producția de lapte și crescând valoarea nutritivă a acestuia.
 
Adjuvant în tratamentul infecțiilor - două ouă consumate zilnic asigură aproape jumătate din cantitatea de seleniu organic necesară organismului. Or, seleniul este foarte important pentru imunitate, administrarea constantă a acestui oligoelement crescând producția de celule ale sistemului imunitar și activându-le pe cele existente. Studiile arată ca suplimentarea seleniului în forma organică, din alimentație, ajută organismul să lupte mai eficient cu infecțiile, dar și cu anu­mite afecțiuni tumorale, cum ar fi cancerul de prostată sau ovarian.
 
Îmbătrânire prematură - consumul de ouăproaspete aduce în organism o serie întreagă de substanțe care relansează activitatea glandelor endocrine (gonade și suprarenale în special), încetinesc sau chiar stopează procesele degenerative la nivelul sistemului nervos central, împiedica pro­cesele de distrucție la nivelul articulațiilor. Foarte multe rețete reîntineritoare din medicina populară de la noi și din toate țările Europei și ale Asiei includ oul, mai ales gălbenușul, ca ingredient de bază. Un tratament întineritor foarte bun este consumul dimineața a două gălbenușuri de ou amestecate cu ulei de măsline și cu puțină sare. Pe termen lung, mai ales, această combinație are efecte împotriva îmbătrânirii surprinzător de puternice.
 
Adjuvant în boala canceroasă - mai multe studii statistice au arătat că persoanele care consumă frecvent gălbenuș de ou proaspăt au o incidență a bolii canceroase mult mai scăzută. Dar de aici și până la a recomanda acest aliment în dieta anti-cancer (unde de cele mai multe ori aportul de proteine este contraindicat) este cale lungă. Iată însă o rețetă de fitoterapie tradițională, în care oul este asociat cu o plantă medicinală: Se administrează dimineața o linguriță cu vârf de pulbere de iarbă de năpraznic (Geranium robertianum), amestecată cu un gălbenuș de ou crud, iar pe parcursul zilei se ia de încă trei ori câte o linguriță de pulbere de năpraznic pe stomacul gol. Tratamentul se asociază cu regim vegetarian cu foarte multe crudități, durând minimum un an. Se poate asocia și cu alte plante și remedii, neexis­tând incompatibilități în acest sens.
 
Anemie feriprivă - fierul conținut de către ouă este, se pare, cel mai ușor asimilabil. Alte ali­mente care conțin cantități însemnate de fier sunt ur­zica, spanacul, sfecla roșie, care toate sunt con­su­mate în mod tradițional alături de ou. Mai trebuie menționat că leurda, deși conține cantități mici de fier, ajută foarte mult la asimilarea acestui oligoelement. Toate aceste alimente vor fi consumate zilnic, primăvara, pentru refacerea fierului din organism.
 
Avitaminoza B - oul conține vitaminele B2, B5, B7, B12, toate într-o formă foarte ușor asimilabilă. Consumul a două ouă pe zi, vreme de cinci zile pe săptămână, acoperă o cantitate însemnată din necesarul zilnic din aceste vitamine al organismului.