 Final-3.jpg "Avicultura")
Autor: Prof. univ. dr. Ilie VAN
La ora actuală, obținerea prin procese sustenabile aproduselor alimentare prezintă interes din punct de vedere socio-economic,întrucât, la nivel mondial, resursele naturale sunt din ce în ce mai sărace și concomitent cu schimbările climatice, acestea reprezintă un risc al apariției crizelor alimentare (Shamsuddoha și col., 2015).
Producătorii din industria avicolă se confruntă cu oprincipală provocare, şi anume, aceea de a avea profit într-un mediu competitiv, mai ales în condiţiile în care trebuie să respecte cu strictețe principiile de sustenabilitate, cu scopul de protecție a mediului înconjurător. Din nefericire, doar un mic procent din producători cunosc sau țin cont de managementul corect și eficient al dejecțiilor, de exemplu, astfel că, în această privință, rezultatul nu este unul satisfăcător, ce deseori înseamnă depozitarea necorespunzătoare a acestora și afectarea directă a mediului (Shamsuddoha și col., 2015).
Utilizarea subproduselor sau produselor secundare obținute în urma proceselor de producție din industria avicolă reprezintă o abordare eficientă, cu viabilitate mai ales în statele aflate în curs de dezvoltare. Astfel, pot fi inclusiv create locuri de muncă și poate fi redus nivelul de sărăcie al populației, impactul economic și social fiind unul pozitiv (Shamsuddoha și col., 2015).
Conform literaturii de specialitate, sustenabilitatea este definită ca "o abordare eficientă a obținerii produselor necesare acum, având grijă să nu fie compromisă abilitatea generațiilor viitoare de a-și obține la rândul lor propriile produse de care potențial vor avea nevoie". Atenția acordată principiului sustenabilității, nu numai în industria avicolă, se datorează la ora actuală creșterii numerice a populației planetei, industrializării excesive, scăderii standardelor de trai, schimbărilor climatice din ce în ce mai severe, dar și riscului vizibil asuprabiodiversității și ecosistemelor. În sine, conceptul de sustenabilitate este astfel cel mai bine înțeles prin tridimensionarea lui (figura 1) (Shamsuddoha și col., 2015).
Figura1. O privire tridimensională a principiului sustenabilității (după Shamsuddoha și col., 2015)
Ceea ce poate fi valorificat sustenabil ca produs de tip “poultry waste” se grupează, conform literaturii de specialitate astfel:
1. Dejecții (Aksoy și col., 2008);
2. Pene (Thyagarajan și col., 2013);
3. Material biologic sub forma ouălor cu defecte și a măruntaielor nevalorificate în industria alimentară (Glatz și col., 2011).
A. Aspecte privind mediul înconjurător
În general, sistemele de creștere și exploatare suntprivite ca sustenabile, având o amprentă redusă asupra utilizării apei și altorresurse (Leinonen și Kyriazakis, 2016), mai ales cele intensive, datorităutilizării cu precauție și în mod eficient a resurselor și obținerea uneiproducții optime într-un timp scurt (Vaarst și col., 2015).
Furajul este unul din punctele extrem de importante pentru evaluarea sustenabilității din industria avicolă, prin prisma utilizării resurselor, ca și origine a ingredientelor, compoziției furajului utilizat înfiecare etapă și, de asemenea, prin rata de conversie a furajului (FCR) (Vaarst și col., 2015). De altfel, evaluarea conținutului de azot, fosfor, zinc șicupru ingerat în cadrul sistemelor de creștere și exploatare demonstrează că sistemele industriale sunt mult mai sustenabile prin eficientizarea utilizării furajului în vederea producției de carne/ouă (Castellini și col., 2006). Cu toate acestea, aceiași autori susțin faptul că, din punct de vedere al excreției de azot și fosfor în mediul înconjurător, sistemele extensive sunt mult mai sustenabile comparativ cu cele industriale.
Astfel, un alt punct important este poluarea, ce poate fi evitată prin managementul eficient al dejecțiilor, de exemplu, ce sunt utilizate ca îngrășământ pentru îmbunătățirea fertilității solului (Vaarst și col., 2015).
De asemenea, diversitatea raselor utilizate în industria avicolă reprezintă un punct important al evaluării sustenabilității. Printre cele 30 de specii de animale domesticite de om, se numără aproximativ 8000 de rase înregistrate, din care câteva sute sunt reprezentate de păsări (Vaarst și col., 2015). Multe dintre acestea sunt adaptate la condițiile de mediu, sunt de tip morfoproductiv mixt și sunt obținute local, astfel că sun tpotrivite activității desfășurate în scop zootehnic.
B. Aspecte de ordin social
Sustenabilitatea poate fi evaluată și prin:
1. Revizuirea condițiilor de muncă și a echității contractelor de muncă pentru personalul calificat și necalificat;
2. Echilibrul privind genul în cazul personalului;
3. Bunăstareaanimalelor.
Dincolo de evitarea discriminării de gen, sunt priviteca practici sustenabile și oferirea unor condiții de muncă optime pentrudesfășurarea tuturor activităților specifice din industria avicolă, dar și aunor beneficii ce sunt considerate esențiale pentru ca domeniul să rămână unulatractiv pentru angajați (Vaarst și col., 2015).
Din punct de vedere al bunăstării, aplicarea principiilor ce țin de aceasta reprezintă o practică ce sprijină sustenabilitatea în industria avicolă (Rocchi și col., 2018). Oferirea tuturor condițiilor ce asigură evitarea situațiilor în care este provocat disconfort sau în urma cărora este cauzată suferință este esențială, deoarece, păsările prezintă nevoi individuale, simt durerea, astfel că trebuie protejate și să li se ofereoportunități de a-și desfășura activitatea de zi cu zi în condiții eficiente și optime (Vaarst și col., 2015).
C. Aspecte de ordin economic
Carnea de pasăre reprezintă, în viziunea consumatorului, cea mai accesibilă sursă de proteine din industria alimentară. Din acest punct de vedere, eficientizarea la nivel global a producției decarne, chiar și în statele africane sau în cele aflate în curs de dezvoltare laora actuală, reprezintă modalitatea optimă de a asigura sustenabilitatea.Pentru reducerea penuriei de alimente, producția de carne la nivel local, îngospodării, mai ales în statele în care situația economică este precară, esteprivită ca o practică sustenabilă. De asemenea, producția industrială dinstatele dezvoltate asigură cantități mari ce necesită respectarea strictă acondițiilor de depozitare, astfel că o conservare la temperaturi optime acărnii în scopul de a ajunge la destinație fără a se produce vreo alterare este,de asemenea, o practică sustenabilă, prin reducerea pierderilor la niveleconomic (Vaarst și col., 2015).
Eficientizarea proceselor ca metodă de creștere asustenabilității
La ora actuală, modelele utilizate în proceselespecifice din industria avicolă se focusează pe input și output, având învedere în primul rând fațeta economică, prin:
· Asigurareafurajelor de bună calitate;
· Angajareade personal calificat sau necalificat în funcție de necesitate;
· Deciziilespecifice de management;
· Valoareaproducției de ouă și carne;
· Ratamortalității;
· Acoperireaeficientă a utilităților (electricitate, apă, gaz, transport etc.).
Aceste elemente sunt extrem de importante, deoarece influențează ulterior componenta socială. Cu toate acestea, în literatura despecialitate au fost propuse și modele ce integrează concomitent mai multe aspecte, astfel ajungând la o abordare integrată socio-economică, cu aspecte tehnologice, politice și demografice laolaltă (Shamsuddoha și col., 2015) (figura 2).
Figura2. Propunere a unui model de sustenabilitate în industria avicolă (dupăShamsuddoha și col., 2015)
În această versiune propusă în literatura de specialitate, problemele socio-economice sunt abordate la un loc cu cele privind mediul înconjurător. Astfel, din punct de vedere economic, carnea depasăre, ouăle de consum și preparatele din carne de pasăre sunt produsele debază ale deținătorului unității de creștere și exploatare, respectiv unitățiide procesare. În afara acestui aspect, există nenumărate oportunități devalorificare a subproduselor/produselor secundare. Din punct de vedere social,există oportunitatea de a crea locuri de muncă, extinzându-se până în zoneîndepărtate unde situația economică a cetățenilor este una precară. Deasemenea, administrarea eficientă a dejecțiilor rezultate din industria avicolănu numai că ajută mediul înconjurător, dar oferă ocazia de a obține produse cepot fi valorificate, deci un beneficiu de ordin economic (Shamsuddoha și col.,2015).
Concluzii
Sustenabilitatea în industria avicolă prezintămultiple provocări, deoarece sistemele de creștere și exploatare la ora actualăprezintă caracteristici diferite, iar obiectivele acestora nu se pot comparasau alinia într-un mod ce ar permite emiterea unei concluzii obiective.
Un astfel de exemplu este sistemul de creștere extensiv-gospodăresc sau cel bio, care va avea un output mai mic pe hectar comparativ cu celelalte, însă o rată de creștere a păsărilor ce se întinde pe o perioadă de timp mai mare. Astfel, acesta poate fi privit ca un sistem decreștere nesustenabil, deoarece consumul de resurse este mare, iar producția este mică în comparație cu celelalte sisteme.
Alți autori sugerează că industria avicolă prezintă sectoare ce nu funcționează sustenabil prin producția de furaj, care prezintă un impact foarte mare asupra mediului înconjurător (prin ingrediente precum soia, uleiul de palmier și obținerea aminoacizilor ce sunt utilizați ca adaos furajer).
Sustenabilitatea poate fi atinsă în timp prin metodece integrează cu succes punctele identificate ca nesustenabile cu cele sustenabile, de exemplu, utilizarea de către ferme a subproduselor locale din agricultură ca sursă de hrană, integrarea locală a sistemului de colectare și utilizare a dejecțiilor și altor materii rezultate în urma activității din industria avicolă, dar și folosirea cu precădere a raselor adaptate local șipromovarea piețelor locale.